Știri, Muntenia-Sud, România|marți, ianuarie 28, 2020
Sunteți Aici Home » SOCIAL » DEMERS: Propunerea deputatei Oana Vlăducă a fost inclusă în strategia națională pentru persoane cu dizabilități

DEMERS: Propunerea deputatei Oana Vlăducă a fost inclusă în strategia națională pentru persoane cu dizabilități 

oana vladuca

Oana Vlăducă, deputat PSD de Dâmbovița aflat la primul mandat, a adresat, în luna martie 2017, o interpelare ministrului Muncii și Protecției Sociale, solicitându-i să analizeze posibilitatea înființării unor echipe mobile în sprijinul adulților cu dizabilități care nu se pot deplasa la centrele de recuperare.

În răspunsul transmis parlamentarei de Dâmbovița, ministrul Lia Olguța Vasilescu a precizat că propunerea a fost inclusă în strategia națională „O societate fără bariere pentru persoanele cu dizabilități” și va fi transpusă în practică în perioada 2018-2020. De altfel, săptămâna trecută, Guvernul a adoptat deja câteva măsuri care să aducă beneficii persoanelor cu dizabilități și familiilor acestora.

„Copiii cu handicap grav care beneficiază de îngrijiri paliative nu se vor mai prezenta periodic la comisiile de evaluare, certificatul lor urmând să fie valabil până la împlinirea vârstei de 18 ani. De asemenea, noile prevederi stabilesc faptul că prestația socială se acordă automat, după obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, nemaifiind necesară depunerea unei cereri, așa cum prevedea varianta veche a legii”, precizează deputata Oana Vlăducă.

Ordonanța de Guvern prevede și scutirea persoanelor cu handicap grav psihic și mintal de la plata contribuției datorate în centrele rezidențiale, sume care erau suportate de membrii familiilor acestora. Totodată, s-a stabilit ca obligația de întreținere pentru adulții cu handicap asistați în centrele rezidențiale să fie restrânsă la soț și soție, părinți pentru copii și copii pentru părinți.

„Decizia a fost luată întrucât, în practică, s-au înregistrat cazuri în care rude de gradul patru ale bolnavilor au ajuns să fie executate silit pentru neplata acestei contribuții”, explică Oana Vlăducă.

Modificările legislative adoptate de Guvern săptămâna trecută permit primăriilor să dezvolte servicii sociale de tip rezidențial (centre de zi, centre respiro și locuințe protejate). Asta nu înseamnă că înființarea unor astfel de instituții va fi obligatorie.

Ultima măsură pusă în practică vizează recunoașterea oficială a limbajului mimico-gestual ca mijloc de comunicare specific persoanelor cu handicap auditiv.

„Spre exemplu, persoanele cu deficiențe de auz vor putea beneficia de un interpret mimico-gestual la susținerea examenului de bacalaureat, în contextul în care s-a constatat o rată foarte mică de promovare a acestuia, de către persoanele din această categorie, și anume de sub 1%”, spune deputata PSD de Dâmbovița Oana Vlăducă.

Adaugă un Comentariu

*