Știri, Muntenia-Sud, România|joi, aprilie 19, 2018
Sunteți Aici Home » SOCIAL » DEMERSURI: Două noi legături cu autostrăzile spre Ploieşti şi Piteşti

DEMERSURI: Două noi legături cu autostrăzile spre Ploieşti şi Piteşti 

Foto: Adevărul

Capitala poate avea două noi legături cu autostrăzile spre Ploieşti şi Piteşti, după ce consilierii generali au avizat planul de exproprieri. Municipalitatea va plăti, în total, aproape 22 de milioane de euro pentru a cumpăra terenurile pe care vor fi făcute construcţiile.

Consilierii generali din Primăria Capitalei au votat proiectul de exproprieri, care va permite lărgirea străzii Fabrica de Glucoză. Artera va face legătura cu autostrada spre Ploieşti. Şoseaua va fi lărgită la două benzi pe sens şi va fi construit şi un pasaj suprateran. Pentru a cumpăra terenul necesar extinderii drumului, municipalitatea va plăti proprietarilor aproape 11 milioane de euro. La această sumă se adaugă şi costul modernizării drumului. Preţul va fi stabilit, însă, abia după ce va fi organizată o licitaţie pentru desemnarea constructorului.

Un alt proiect important care a fost aprobat de consilierii bucureşteni este podul suspendat peste râul Dâmboviţa, în zona Ciurel. Construcţia acestuia va putea fi continuată după ce a fost aprobat culoarul de exproprieri. Pentru a cumpăra aproape 14.000 de metri pătraţi, Primăria Capitalei va cheltui cinci milioane de euro. Podul va face legătura între Splaiul Independenţei şi drumul expres spre autostrada Bucureşti – Piteşti. Până acum a fost realizat doar piciorul principal de sprijin al podului, notează DIGI24.

Sursa: PROMPT MEDIA

Adaugă un Comentariu

*