Știri, Muntenia-Sud, România|joi, decembrie 13, 2018
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DEPUTAT: Modificările aduse Legii privind combaterea violenţei domestice sunt extrem de importante!

DEPUTAT: Modificările aduse Legii privind combaterea violenţei domestice sunt extrem de importante! 

carmen holban

Carmen Holban – deputat PSD de Dâmboviţa, membră în Comisia pentru Sănătate şi Familie, salută modificările legislative în domeniul combaterii violenţei domestice, adoptate de Guvernul Viorica Dăncilă. Într-o declaraţie politică susţinută săptămâna aceasta în Parlament, Carmen Holban a punctat că abia acum România acţionează aşa cum trebuie pentru a preîntâmpina producerea unor drame care au lăsat prea mulţi copii orfani.

„Doamnelor şi domnilor,

Violenţa domestică a luat forme deosebit de grave în ultima perioadă de timp. Am văzut cu toţii pe canalele media o serie de tragedii provocate de acest tip de agresivitate, pe fondul geloziei, despărţirii, consumului de alcool şi al altor probleme.

Am văzut însă ceva şi mai grav! Instituţii ale statului care nu au avut posibilitatea să intervină în astfel de cazuri, care nu au putut preveni nenorocirile, chiar dacă, în multe dintre situaţii, existau plângeri şi numeroase semne că se pot consuma episoade tragice, chiar dacă instanţele de judecată au emis ordine de protecţie…

În ultimii 2 ani, aproape 300 de români şi-au pierdut viaţa, urmare violenţei în familie, şi au fost încălcate peste 1.700 de ordine de protecţie din cele 5.500 emise de instanţele de judecată!

La iniţiativa Guvernului Dăncilă, se va pune capăt acestui coşmar, acestei stări de fapt, care creează panică şi nesiguranţă în cadrul unor familii, al unor cupluri, în societate. De acum înainte, se va acţiona rapid.

Modificările aduse Legii privind combaterea violenţei domestice sunt extrem de importante. În viitor, se va putea interveni cu maximă rapiditate în cazurile de agresivitate în familie! Poliţistul a primit competenţe clare în acest domeniu, are dreptul şi obligaţia să acţioneze imediat pentru a proteja victima şi pentru a-l îndepărta pe agresor, chiar şi dintr-o locuinţă pe care o deţine în proprietate!”, se arată în textul declaraţiei politice pe care a susţinut-o în Parlament deputata PSD de Dâmboviţa Carmen Holban.

Adaugă un Comentariu

*