Știri, Muntenia-Sud, România|luni, noiembrie 20, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » DEPUTAT PSD: Guvernul a pierdut trei dintre cei mai buni şi eficienţi miniştri!

DEPUTAT PSD: Guvernul a pierdut trei dintre cei mai buni şi eficienţi miniştri! 

corneliu stefan

Deputatul PSD de Dâmboviţa Corneliu Ştefan a prezentat astăzi, 16 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva dintre cele mai importante realizări ale miniştrilor care şi-au înaintat vineri demisia, punctând că Guvernul a pierdut trei dintre cei mai buni şi eficienţi membri ai săi. Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc au pus pe primul plan interesele României şi programul de guvernare cu care PSD a câştigat alegerile în decembrie 2016, spune tânărul parlamentar Corneliu Ştefan, care a ales să explună doar la proiectele care au legătură cu judeţul Dâmboviţa.

Sevil Shhaideh / Rovana Plumb / Răzvan Cuc (Sursa foto: radioconstanta.ro / s.iw.ro / www.giurgiu-news.ro)

Sevil Shhaideh / Rovana Plumb / Răzvan Cuc (Sursa foto: radioconstanta.ro / s.iw.ro / www.giurgiu-news.ro)

Sevil Shhaideh – fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice:
– A finalizat şi a transformat în realitate Programul Naţional de Dezvoltare Locală, etapa a II-a. A fost o alocare echilibrată, care nu a ţinut cont de culoarea politică a preşedinţilor de Consilii Judeţene şi a primarilor. Au fost alocate 32 de miliarde de lei până în 2020. 9.500 de proiecte din întreaga ţară au fost selectate. A pus în aplicare programul prioritar „Modernizarea satului românesc”, un obiectiv strategic de a asigura un pachet minim de 10 servicii publice, definitorii pentru un standard normal de civilizaţie.
– A reuşit finalizarea codului administrativ. Este cel mai ambiţios proces de reformare şi modwernizare a legislaţiei româneşti. În acest moment se află în consultare ministerială.
– A susţinut majorarea cu 20% a salariilor din administraţia publică locală
– A asigurat resursele necesare localităţilor pentru cofinanţarea proiectelor pe fonduri europene
– A iniţiat programul de construcţie a 1.500 de locuinţe pentru tineri prin ANL
– A realizat şi aplicat programul de chirii reduse pentru tinerii care închiriază locuinţe AL
– A terminat şi pus în aplicare, prin Compania Naţională de Investiţii, procedura pentru construirea a 30 de cămine studenţeşti, care însumează peste 10.000 de locuri de cazare pentru studenţi
– A început procedura pentru reabilitarea a cinci stadioane în perspectiva Campionatului European de Fotbal Euro 2020
– A promovat cadrul necesar pentru aplicarea Programului Naţional de Cadastru.

Rovana Plumb – fost ministru al Fondurilor Europene:
– A acreditat autorităţile de management, în august 2017. Acestea aveau o întârziere de un an şi jumătate
– A lansat 123 de apeluri de proeicte pentru cele şapte programe operaţionale, cu un buget de peste 18 miliarde de euro. Au fost depuse 8908 proiecte, peste 15 miliarde de euro
– 965 de proeicte de finanţare semnate cu beneficiari, circa 5,37 miliarde de euro, din care 3,4 miliarde de euro – contribuţia Uniunii Europene.

Răzvan Cuc – fost ministru al Transporturilor:
– A fost scos la licitaţie DN7, Bâldana-Titu. Este vorba despre un angajament al Guvernului României din 2007. Sunt şapte firme care au participat la licitaţie şi sperăm ca evaluarea ofertelor să se încheie cât mai repede şi să înceapă procedurile de proiectare şi execuţie
– Au fost întocmite pentru avizare documentaţia tehnică şi studiu de fezabilitate pentru DN 71, Bâldana-Târgovişte-Sinaia. Dosarul se află la Ministerul Mediului pentru avizare şi sperăm să fie scos la licitaţie cât mai repede, proiectare şi execuţie. Este o investiţie pe care PSD şi-a asumat-o şi sperăm ca în acest mandat să înceapă execuţia efectivă.

În locul celor trei miniştri demisionari, au fost propuşi: Paul Stănescu – Ministerul Dezvoltării Regionale, Felix Stroe – Transporturi şi Marius Nica – Fonduri Europene

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*