Știri, Muntenia-Sud, România|marți, noiembrie 12, 2019
Sunteți Aici Home » ALEGERI » DIASPORA: Va fi haos la alegerile parlamentare din 11 decembrie, la fel ca acum 2 ani?

DIASPORA: Va fi haos la alegerile parlamentare din 11 decembrie, la fel ca acum 2 ani? 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: hotnews.ro)

Daniel Ţecu – preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa FADERE atrage atenţia că Diaspora este la un pas de repetarea dezastrului de la alegerile din 2014, atunci când oamenii au stat zeci de oră la coadă şi tot nu au reuşit să voteze. Mai mult, spune Ţecu, românii din străinătate sunt discriminaţi în mod grosolan. Ei vor avea un deputat la 1.400.000 de persoane, în timp ce pentru cwetăţenii din ţară norma de reprezentare este 1 la 70.000. De asemenea, candidaţii independenţi din Diaspora au fost scoşi din joc prin creşterea, peste noapte, de şase ori a numărului de semnături de susţinere.

„Și în privința cheltuielilor pentru campanie, candidații din Diaspora au fost nedreptățiți. AEP nu ne-a desemnat un mandatar, pentru că cei care au făcut legea au… uitat de noi. Astfel, pentru Diaspora s-a găsit soluția de compromis ca mandatarul să fie cel de la nivel național al fiecărui partid.

Nici cheltuielile pentru campania celor din Diaspora nu au fost reglementate. În timp ce pentru afișele și materialele de propagandă din ţară s-au stipulat reguli clare, pentru Diaspora nu s-a făcut nicio precizare.

Cu cinci zile înainte de vot, Biroul Electoral Central a primit din partea partidelor lista cu delegații pentru secțiile de vot. Numai că a doua zi, când personalul ambasadelor a început să îi sune pe delegați, am aflat cu stupoare că s-a dat totul peste cap și în încurcăturile create oamenii sunt mutați în alte orașe la sute sau chiar mii de kilometri depărtare. Sunt şi cazuri în care delegații au fost mutați din greșeală în secții de vot din alte țări”, se arată într-un comunicat remis de FADERE.

Adaugă un Comentariu

*