Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, decembrie 15, 2019
Sunteți Aici Home » ANCHETĂ » DOI ANI DE DURERE ȘI ÎNTREBĂRI PENTRU RUDELE FAMILIEI PREOTULUI NICOLAE NICOLAE. Mamă, tată și fiică au pierit într-un groaznic accident de circulație pe 8 martie 2011. VEZI VIDEO!

DOI ANI DE DURERE ȘI ÎNTREBĂRI PENTRU RUDELE FAMILIEI PREOTULUI NICOLAE NICOLAE. Mamă, tată și fiică au pierit într-un groaznic accident de circulație pe 8 martie 2011. VEZI VIDEO! 

cecilia stancu

În urmă cu doi ani, în Târgoviște, pe Bulevardul I.C. Brătianu, în zona căii ferate de la Dealu Mare, trei oameni și-au pierdut viața într-un groaznic accident de circulație. Mamă, tată și fiică.

Dosarul de cercetare penală, și acum, la 2 ani de la teribilul eveniment rutier, bate pasul pe loc. A rămas blocat în expertize tehnice la Institutul de Criminalistică București. În tot acest timp, celălalt șofer implicat în accident își vede liniștit de viața sa și își consolidează apărarea. În schimb, rudele celor decedați trăiesc și acum groaza acelor clipe de coșmar.

Chiar dacă din primele cercetări la fața locului, reieșea că vinovat de producerea accidentului este preotul Florin Cergan, acum se încearcă acreditarea ideii că mortul e de vină, că preotul Nicolae Nicolae nu ar fi acordat prioritate.

VEZI VIDEO

Rostul expertizelor a fost dintotdeauna să găsească soluții de salvare. Cu cât trece timpul, cu atât apar noi și noi variante. În cazul accidentului de la Dealu Mare, se ia în discuție și o defecțiune tehnică a mașinii de lux pe care o conducea Florin Cergan.

Din martie 2011, sensul vieții rudelor familiei preotului Nicolae Nicolae din Gheboaia s-a schimbat. Acești oameni trăiesc parcă în afara timpului. Visele, speranțele și fericirea și-au golit rezervoarele. Surorile Florinei Nicolae nu-și mai pot găsi liniștea. Cer să se facă dreptate, iar așteptarea unui rezultat dat de autorități este chinuitoare, otrăvitoare.

Ziua de 8 Martie va fi totdeauna una de doliu pentru rudele familiei preotului Nicolae Nicolae din Gheboaia. Sărbătoarea primăverii, a fericirii s-a transformat într-o zi a durerii eterne.

Cele două surori s-au întâlnit totuși în acea zi. Nu la ora 14.00, ci mai târziu, la 17.30. Au fost ultimele clipe petrecute împreună.

Două ore mai târziu, Cecilia Stancu a primit teribila veste care i-a schimbat definitiv viața.

Tragedia petrecută acum doi ani a lăsat urme adânci. Rudele celor trei membri ai familiei Nicolae sunt marcate pe viață. Acești oameni nu caută însă răzbunare. Vor doar să se facă dreptate. Vor ca adevărul să iasă la lumină. Cei doi ani de așteptări, de expertize tehnice, le-au alimentat neîncrederea în statul de drept, teama că se încearcă mușamalizarea acestui caz pe fondul unor relații sus-puse.

Citește și ”2 ANI DE EXPERTIZE ȘI… ATÂT! O familie s-a dus în pământ, iar vinovatul își vede liniștit de viața sa. VEZI VIDEO!”

Adaugă un Comentariu

*