Știri, Muntenia-Sud, România|marți, octombrie 20, 2020
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Argeș » DOSAR: Cum a furat un afacerist primul milion şi cât de greu a fost prins

DOSAR: Cum a furat un afacerist primul milion şi cât de greu a fost prins 

Foto: www.bzi.ro

Poliţiştii argeşeni au finalizat cercetările într-un dosar penal de evaziune fiscală şi spălare de bani, în care prejudiciul creat bugetului de stat a fost stabilit la suma de 1.327.969 lei.

Potrivit IPJ Argeş, în perioada anilor 2011 – 2014, administratorul unei societăţi comerciale, un bucureştean în vârstă de 49 de ani, a omis în tot sau în parte evidenţierea în actele contabile ori alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate (prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe) sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin activităţile derulate în cadrul unor entităţi comerciale controlate de acesta, situate în municipiile Piteşti, Slobozia şi Bucureşti. Totodată, s-a mai stabilit că, în aceeaşi perioadă, bărbatul a angajat mai mult de 100 de persoane, fără a încheia contracte individuale de muncă, ascunzând astfel sursa impozabilă în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

Pentru probarea activităţii infracţionale, peste 100 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au efectuat, la data de 16 iulie 2014, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, 11 percheziţii domiciliare pe teritoriul judeţelor Argeş, Ilfov şi în municipiul Bucureşti. Dosarul de cercetare a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunere de trimitere în judecată. De asemenea a fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii pentru un imobil din judeţul Ilfov şi pentru suma de 27.000 lei.

Adaugă un Comentariu

*