Știri, Muntenia-Sud, România|joi, octombrie 29, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » Dosare penale pentru zurbagiii din trafic

Dosare penale pentru zurbagiii din trafic 

Efective lărgite de poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali au acţionat zilele acestea pe străzile Târgoviştei, fiind cu ochii în special pe conducătorii auto care periclitează siguranţa publică în trafic. Au fost verificate peste 50 de autovehicule, valoarea amenzilor aplicate depăşind 5.400 de lei. Alţi 48 de şoferi au fost amendaţi fiindcă nu au respectat semnificaţia culorii „roşu” a semaforului.

Pe strada Calea Domnească din municipiul Târgovişte, poliţiştii rutieri l-au oprit pentru control în trafic pe F.I.,  de 23 de ani, aflat la volanul unui autoturism. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere, dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice fiindu-i suspendat. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

Pe strada Pandurilor din municipiul Târgovişte, poliţiştii rutieri l-au oprit pentru control în trafic pe T.D., de 44 de ani,  aflat la volanul unui autoturism. Poliţiştii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice

Pe strada Petru Cercel, poliţiştii rutieri au oprit pentru control în trafic un motor de tăiat lemne tip gater, condus de T.E., de 25 de ani, din localitatea Măneşti, în urma verificărilor efectuate fiind stabilit faptul că respectivul vehicul nu era înmatriculat în circulaţie iar conducătorul acestuia nu deţinea permis de conducere. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Adaugă un Comentariu

*