Știri, Muntenia-Sud, România|marți, martie 21, 2023
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » DOSARUL LUI FLORIN CERGAN, CERUT DE PARCHETUL GENERAL, după doi ani în care ancheta a fost tergiversată

DOSARUL LUI FLORIN CERGAN, CERUT DE PARCHETUL GENERAL, după doi ani în care ancheta a fost tergiversată 

florin cergan

Procurorii Parchetului General au cerut Parchetul Tribunalului Dâmboviţa dosarul în care Florin Cergan, fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, este acuzat că, în 2011, în urma unui accident rutier ar fi omorât trei persoane.

Potrivit unui comunicat emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii vor analiza posibilitatea preluării acestui dosar de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. Fiul judecătoarei Veronica Cîrstoiu, Florin Cergan a fost implicat, în martie 2011, într-un accident rutier în urma căruia au murit trei persoane. Instanţa a respins atunci propunerea de arestare preventivă a acestuia, formulată de procurori.

Accidentul a avut loc în Târgovişte, pe 8 martie 2011, când Cergan, pe atunci preot în parohia Lăculeţe din comuna dâmboviţeană Glodeni, conducea un autoturism BMW. Acesta a intrat într-o Dacie în care se aflau preotul Nicolae Nicolae de la Parohia Gheboaia, soţia şi fiica acestuia, în vârstă de 15 ani. În urma accidentului toţi trei au murit.

La vremea respectivă, martorii spuneau că maşina lui Cergan avea peste 100 de kilometri pe oră. În plus, probele biologice au arătat că fiul judecătoarei se urcase băut la volan.

Iniţial, acesta nu a recunoscut că se afla la volanul autoturismului, însă, a doua zi, s-a prezentat la poliţie unde ar fi mărturisit că el a provocat accidentul, fiind reţinut de procurori pentru 24 de ore, sub acuzaţia de ucidere din culpă. Procurorii au cerut arestarea preventivă a lui Cergan, însă Judecătoria Târgovişte a respins propunerea.

La câteva zile după accident, Arhiepiscopia Târgoviştei i-a ridicat lui Cergan dreptul de a sluji.

CITEȘTE MAI MULTE AICI

Adaugă un Comentariu

*