Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, septembrie 20, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » ECO-LABEL: Cum primesc eticheta ecologică articolele de mobilier şi calculatoarele?

ECO-LABEL: Cum primesc eticheta ecologică articolele de mobilier şi calculatoarele? 

FOTO ARHIVĂ (Sursa: www.afacerist.ro)

Ştiai că şi calculatoarele şi articolele de mobilier şi încălţăminte pot purta eticheta ecologică (Eco-Label)? Trebuie doar ca producătorii să respecte cerințe stricte privind performanțele de mediu ale produselor, siguranță și aspecte sociale. Criteriile revizuite, adoptate luna aceasta de către Comisia Europeană, sunt valabile în următorii şapte ani, informează Centrul Europe Direct Târgovişte.

„Eticheta ecologică promovează tranziția la o economie circulară, ce sprijină producția și consumul durabile. Datorită unor criterii ecologice transparente, consumatorii pot face alegeri conștiente, fără a renunța însă la calitatea produselor. Eticheta ecologică recompensează, de asemenea, producătorii care aleg să conceapă produse rezistente și reparabile, promovând astfel economisirea resurselor și inovarea”, a declarat Karmenu Vella – comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit.

Pentru a fi eligibili să folosească eticheta ecologică, producătorii de calculatoare vor trebui să aibă în vedere, în procesul de proiectare și fabricație, eficiența energetică și posibilitatea de actualizare a dispozitivelor, precum și ușurința cu care acestea pot fi demontate pentru a se recupera și recicla resursele componente.

În cazul articolelor de mobilier, noile criterii solicită producătorilor să efectueze o evaluare mai detaliată a ciclului de viață, acordând totodată o atenție specială compușilor și reziduuri periculoase, ce pot contribui la poluarea aerului din încăperi.

A fost acordată o atenție deosebită îmbunătățirii responsabilității sociale a companiilor, potrivit standardelor internaționale, în ceea ce privește condițiile de muncă aplicabile liniilor de asamblare finală a articolelor de încălțăminte.

Adaugă un Comentariu

*