Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, septembrie 26, 2018
Sunteți Aici Home » OPINII » Erori la nivel înalt!

Erori la nivel înalt! 

ion obagilaPreşedintele României, Klaus Iohannis, dă semne că spune ceea ce gândesc alţii, de prin alte cotloane ale societăţii sau ale Europei. De când conduce ţara, bate ţinte în pantofii scarojiţi ai naţiei pe acelaşi calapod folosit de Traian Băsescu. Nu a ieşit nici măcar o singură dată în spaţiul public să spună da, acolo s-a greşit, da, au fost comise abuzuri, da, trebuie restabilită ordinea etc. De câte ori s-a aflat în faţa microfonului prezidenţial, a înfierat cu mânie, nu proletară, este ceva ocult la mijloc, pe cei care acum se află la putere. Că sunt penali, că au dosare şi trebuie să plece…

Cum ridicau procurorii pe cineva, cu fanfară, cătuşe şi telejustiţie, cum ieşea mândru şeful statului să spună că uite cine ne drămuieşte viaţa, uite cine vrea să schimbe legile în România… Afară cu ei! Demisia!  Prezumţia de nevinovăţie şi posibilitatea unei erori judiciare au fost eliminate din start de şeful statului. Apă de ploaie! Ai cătuşele la mâini, a dat DNA comunicatul, te-a prins camera ieşind încadrat de ofiţeri din sediul Parchetului, eşti făcut, ars în piaţa publică. Mai contează că, ulterior, se dovedeşte că a fost vorba de gafe, de cercetări incomplete, de probe neconcludente, de falsuri, de lipsa infracţiunii?

Uite, domnule Iohannis, un exemplu! Cel care interpreta pe scenă, cu forţă şi oarece talent actoricesc, „cine este cel care…”. Tam-tam, para-pa-pam… „Iohannisss!”, adică Ludovic Orban, a fost achitat de judecătorii Înaltei Curţii. Nu e infractor! Nu a încălcat legea! E curat!

Poate că ar fi cazul, după acest exemplu care vă priveşte în mod special, că ţine de grădina domniei voastre, să nu mai ieşiţi să cereţi în gura mare ca politicianul ridicat în furcii de DNA să îşi dea demisia din funcţiile pe care le deţine. Abandonaţi stilul „Băsescu” în măsuratul lucrurilor. Măcar până la pronuţarea instanţei. Fiţi preşedintele tuturor românilor!

Adaugă un Comentariu

*