Știri, Muntenia-Sud, România|joi, februarie 27, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » EXPOZIŢIE: „România în marele război”, la Muzeul de Istorie din Târgovişte

EXPOZIŢIE: „România în marele război”, la Muzeul de Istorie din Târgovişte 

expozitie-razboi

Marţi, 27 septembrie, de la ora 11:00, va fi vernisată la Muzeul de istorie din Târgovişte expoziţia „România în marele război”, dedicată împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, eveniment istoric hotărât în cadrul reuniunii Consiliului de Coroană, la Palatul Cotroceni, pe 14/27 august 1916.

Vor fi expuse documente, fotografii, arme, uniforme militare, cărți poștale și postere de propagandă din prima conflagrație mondială ce surprind momente importante de pe front. Prin acest proiect expozițional, Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” Târgoviște își propune să evidențieze un eveniment important din istoria românilor, Marele Război însemnând reconfigurarea Europei.

Expoziția va fi deschisă publicului vizitator în perioada 27 septembrie – 14 octombrie 2016. Evenimentul este organizat împreună cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Primăria și Consiliul Local Cluj Napoca, Casa de Cultură a Municipiului Cluj Napoca, Clujul de altădată și Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei.

Adaugă un Comentariu

*