Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, septembrie 18, 2019
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » FINANŢARE: Încă trei proiecte ale Primăriei Pucioasa au intrat în linie dreaptă!

FINANŢARE: Încă trei proiecte ale Primăriei Pucioasa au intrat în linie dreaptă! 

primaria pucioasa

Constantin Ana, primarul oraşului Pucioasa, a semnat la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene trei contracte de finanţare, privind dotarea a trei instituţii de învăţământ din Pucioasa. Fondurile, asigurate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL2), aproximativ 738.454 de lei, vor fi folosite în vederea modernizării Şcolii nr. 4 „Elena Donici Cantacuzino”, a Grădiniţei nr. 1 „Prichindel” şi a Grădiniţei cu program prelungit nr. 2.

„Ne dorim ca aceste investiții, pe care le vom realiza în cele trei unități, să le facă învățarea mai ușoară și viața mai frumoasă celor peste o mie de copii care le frecventează! Încercăm, până la sfârșitul acestui an, să rezolvăm și solicitarea de finanțare depusă pentru Școala Gimnazială Mihai Viteazul. Sunt convins că atât elevii, cât și cadrele didactice de aici merită același tratament ca și toți ceilalți”, a precizat edilul Constantin Ana.

contracte pucioasa

Adaugă un Comentariu

*