Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, octombrie 25, 2020
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Chindia, înfrângere sub Tâmpa, cu ajutorul arbitrului!

FOTBAL: Chindia, înfrângere sub Tâmpa, cu ajutorul arbitrului! 

Sursa foto: monitorulexpres.ro

Chindia Târgoviște a plecat din nou capul în campionat. Eșecul cu CS Mioveni, din urmă cu o săptămână, a atras încă o înfrângere pentru divizionara B dâmbovițeană. La fel ca în disputa cu argeșenii, astăzi, echipa lui Nicu Croitoru a cedat cu 0-2 împotriva lui FC Brașov, într-un joc ce a contat pentru etapa a 10-a a Ligii a 2-a.

Într-o partidă în care au sperat că pot recupera punctele pierdute cu Mioveni, târgoviștenii au dezamăgit din nou și, mai mult de atât, au avut parte și de un arbitraj ostil oferit de bucureșteanul Horia Mladinovici. Centralul întâlnirii l-a eliminat foarte ușor pe fundașul Ispas (37), pentru acumularea a două galbene, rupând pe neașteptate echilibrul din teren. Cu un om în minus, Chindiei i-a fost imposibil să nu primească gol în fieful “stegarilor”.

Chiar dacă Chindia s-a mișcat bine și în inferioritate numerică, ratând câteva ocazii de gol prin Roșciugă, Neguț, Cherchez, L. Mihai, Honciu sau Parghel, brașovenii au deschis scorul prin Grigorie (59), după care l-au majorat prin Goge, în ultimele secvențe ale întâlnirii. În minutul 77, ardelenii au avut o “transversală” prin Sburlea, iar în final de joc au rămas și ei cu un om mai puțin pe teren după ce H. Popa a fost eliminat pentru „achiziționarea” a două galbene.

După eșecul cu Brașov, Chindia a pierdut ultima poziție a podiumului și a căzut pe locul 4, fiind nevoită să nu mai facă nici un pas greșit etapa viitoare în disputa cu Șoimii Pâncota.

FC Brașov – Chindia Târgoviște 2-0 (0-0)

Marcatori: Grigorie (59), Goge (90).

Brașov: F. Iacob – Băjan (72 Săftescu), Leca, I. Șerban (53 Poverlovici), Stan – Manole, P. Iacob, I. Popa (60 H. Popa), Goge – Grigorie, Sburlea. Antrenor: Cornel Țălnar.

Chindia: Meilă (46 Aioani) – Pătru, Vătavu, Ispas, Martac – Parghel, L. Mihai (86 Neagoe), Honciu, Rosciugă (46 C. Dinu) – Neguț, Cherchez. Antrenor: Nicu Croitoru.

Stadion: “Tineretului”. Spectatori: 2 500.

Au arbitrat: Horia Mladinovici – Cosmin Vătămanu, Alexandru Midvichi (toți din București). Rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureș).

Observatori FRF: Zoltan Tamaș (Odorheiu Secuiesc) și Traian Marcu (Sibiu).

Cartonașe galbene: P. Iacob (49), H. Popa (87, 90)/ Ispas (23, 37).

Cartonașe roșii: H. Popa (90)/ Ispas (37).

Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*