Știri, Muntenia-Sud, România|joi, noiembrie 21, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Chindia, noul lider al seriei C3

FOTBAL: Chindia, noul lider al seriei C3 

chindia - urban

Chindia Târgovişte a început în forţă partea secundă a campionatului. Echipa antrenată de Nicu Croitoru şi Vasile Bârdeş a devenit noul lider al seriei C3, după ce a învins pe Urban Titu, cu scorul de 2-0, în prima etapă a returului. Pentru a urca în fotoliul de lider al seriei, gruparea de lângă Turnul Chindiei a profitat din plin de semi-eşecul înregistrat de SCM Piteşti, pe teren propriu, în partida cu Sporting Roşiori (1-1).

De asemenea, în urma susţinerii primului meci din retur, echipa dâmboviţeană a reuşit să se distanţeze la trei lungimi de CS Afumaţi, principala contracandidată la promovarea în Liga a 2-a. La această ipostază s-a ajuns pentru că formaţia târgovişteană a atins 29 de puncte în clasament, iar CS Afumaţi a terminat nedecis (1-1) duelul cu Muscelul Câmpulung, din propriul fief.

În etapa a doua a returului de campionat, Chindia poate lua o opţiune serioasă de promovare în eşalonul secund, dacă va obţine pe „Eugen Popescu” un rezultat pozitiv în duelul direct cu gruparea din vecinătatea Bucureştiului.

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*