Știri, Muntenia-Sud, România|marți, octombrie 22, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Chindia Târgoviște şi Urban Titu se întâlnesc în următoarea etapă din Cupa României

FOTBAL: Chindia Târgoviște şi Urban Titu se întâlnesc în următoarea etapă din Cupa României 

Foto: tmpress.ro

Jucătorii de la Chindia Târgoviște se pregătesc cu conștinciozitate vrând să arate că se poate conta pe ei. De luni, 21 iulie, sunt în cantonament la Campusul universitar. Astă-iarnă, cantonamentul s-a desfășurat la Săcele.

În primul meci oficial al sezonului, „Lăncierii” târgovișteni vor juca la Titu, pe stadionul Orășenesc, cu echipa locală Urban, miercuri, 30 iulie, de la ora 17:30. Meciul contează pentru Cupa României. Se întâlnesc fosta și actuala echipă a antrenorului Nicu Croitoru, care din această vară pregătește Chindia Târgoviște.

La formația din Titu au fost legitimați: Pâslaru, Ștefănescu, Rădescu și Cârstea (toti de la Atletic Bradu), iar în probe au venit 10 jucători. Echipa antrenată de Rică Neaga s-a calificat în această fază, după ce a trecut, în deplasare, de Flacăra Moreni, cu 2-0 (Cârstea 2). A mai disputat un meci amical, 1-2, cu CS Mioveni, iar sâmbătă, 26 iulie, are programat încă un amical cu o echipă de liga a 2-a, CSM Râmnicu Vâlcea.

La Chindia, Pătru și Vătavu și-au dat acordul de a continua la echipa din Vechea Cetate de Scaun. Augustin Voinea (Juventus București) va juca mai mult ca sigur sub umbra bătrânului Turn, la fel ca și Bogdan Dinu (Conpet Ploiești). E posibil ca la Chindia să vină și atacantul Cosmin Negoescu. Acesta a promovat cu CS Caransebeș în liga a 2-a. Dar vârful de atac de 22 de ani mai negociază și cu altă echipă. Juniorii și foști juniori, promovați la echipa mare, s-au acomodat imediat cu rigorile antrenorilor Nicu Croitoru, Vasile Bârdeș și Cosmin Lunescu, dar și cu noii coechipieri. Robert Văduva este curtat de Dinamo București, dar oamenii lui Ionuț Negoiță nu au venit la negocieri în Vechea Cetate de Scaun. Elevii lui Nicu Croitoru vor susține mai multe meciuri amicale, primul (dacă nu se ivește ceva neprevăzut), sâmbătă, 2 august.

Alexandru Istrate

Adaugă un Comentariu

*