Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, aprilie 11, 2021
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Dentaş Tărtăşeşti, duel istoric în barajul pentru promovare în Liga a 3-a

FOTBAL: Dentaş Tărtăşeşti, duel istoric în barajul pentru promovare în Liga a 3-a 

dentas

Dentaș Tărtășești se pregătește pentru cel mai tare duel din istoria clubului. Campioana Ligii a 4-a dâmbovițene va înfrunta Petrolul Ploiești, ocupanta primului loc din Liga A din Prahova, în barajul de promovare al Ligii a 3-a. Duelul dintre cele două formații va avea loc în dublă manșă, iar primul joc se va consuma sâmbătă (ora 18:00), pe stadionul din Răcari, actuala casă a formației din Tărtășești.

Conducerea tehnică a Dentașului lasă de înțeles că Aurel Badea et comp. sunt pregătiți pentru prima manșă cu “lupii” ploieșteni. Chiar dacă meciul se anunță unul infernal, antrenorul Marius Stănică are încredere că echipa sa va face o figură frumosă. În schimb, acesta lasă de înțeles că în meciul retur (24 iunie) coordonatele disputei se vor schimba total, neștiind dacă elevii săi vor putea face față presiunii oferite de tribune pe “Ilie Oană”.

“Suntem concentrați pentru acest meci. Ne vom juca șansa noastră. Cunoaștem că Petrolul este un adversar de temut, dar vom face tot ce ne stă în putință pentru a obține un rezultat cât mai bun. Vom juca la Răcari și sperăm să avem de partea noastră cel puțin 2.000 de spectatori. Pentru noi este un dezavantaj că jucăm la Răcari, dar astea sunt condițiile. Era mai bine dacă susțineam meciul la Tărtășești. Vom respecta adversarul și încercăm să scoatem maximum din primul joc.

În meciul retur totul va fi în defavoarea noastră. Nu știu dacă jucătorii mei pot face față presiunii venite din tribunele unui stadion pe care s-a scris istorie. Cu siguranță Petrolul este cel mai greu adversar cu care am picat în acest baraj. Din sursele nostre se știa mai demult că vom juca cu ploieștenii, dar nu știam noi dacă încheiem campionatul pe primul loc. Ne este teamă de adversar, atâta timp cât luptă și el cu ardoare pentru a urca din nou în fotbalul mare. În campionat nu mi-a fost teamă de nici un adversar, dar aici este cu totul altceva”, ne-a declarat Marius Stănică.

Marius Stănică

Marius Stănică

S-a stabilit lotul pentru duelul cu “lupii”

Staff-ul tehnic al Dentașului a stabilit lotul de jucători pentru barajul de promovare în Liga a 3-a. Marius Stănică va miza pentru duelul cu Petrolul pe 17 jucători: Curiman, Nedelea – Stoian, M. Sandu, D. Tudor, V. Micu, Mustafa, Badea, Zaharia, Penescu, Dobre, Costea, Lețu, F. Sandu, V. Vasile, C. Ana și Manea.

Jucătorul de temut din lotul dâmbovițenilor este Aurel Badea, principalul golgheter al echipei în ultimul sezon. Tenacele atacant a marcat 31 de goluri pentru gruparea din sudul județului Dâmboviţa în ultima stagiune.

Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*