Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, iulie 19, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: FC Aninoasa a remizat cu Tărtăşeşti, în primul amical al verii

FOTBAL: FC Aninoasa a remizat cu Tărtăşeşti, în primul amical al verii 

fc aninoasa

FC Aninoasa a încheiat printr-o remiză primul test de verificare din perioada de pregătire a verii. Într-o dispută în care rezultatul a contat foarte puţin, echipa lui Cristian Bălaşa a terminat 2-2 cu Avicola Tărtăşeşti, dar în acelaşi timp şi-a atins scopul. Aninoasa a mizat în disputa cu gruparea din sudul judeţului pe două formule de echipă, iar pofta mare de joc a fost arătată în actul secund, când s-a restabilit echilibrul pe tabelă.

Pentru Aninoasa, la debutul în amicale, au marcat F. Cernea (48) şi Neguţ (82), două dintre noutăţile clubului din presezon. Jucătorii nou-veniţi şi cei aflaţi în probe au lăsat impresia că se pot integra repede în angrenajul condus de Bălaşa şi staff-ul său. Pe lângă goluri, echipa din vecinătatea Târgoviştei şi-a creat şi alte faze de poartă, dar Moţoi, I. Maican, Calofir şi D. Cernea nu au găsit ţinta căutată.

Meciul dintre Aninoasa şi Tărtăşeşti s-a încadrat, în mare parte, în specificul acestei perioade a pregătirilor. Următorul amical pentru Aninoasa va fi miercuri (ora 17:30), tot pe teren propriu, în compania Recoltei Gura Şuţii. Pentru Tărtăşeşti golurile au fost semnate Manea şi Badea.

FC Aninoasa – Avicola Tărtăşeşti 2-2 (0-2)

Marcatori: F. Cernea (48), Neguţ (82)/ Manea (20), Badea (23).

Aninoasa (prima repriză): Joiţoiu – V. Niculae, Ştefan, Pahonţu, Ş. Ion – Dinu – Călinescu, Rusu, I. Maican, Cojocaru – Moţoi.

Aninoasa (repriza a doua): Bărboiu – I. Constantin, Marina, Coman, Stancu – Grigorescu – D. Cernea, Calofir, F. Cernea, Neacşu – Neguţ. Antrenor: Cristian Bălaşa.

Tărtăşeşti: Curiman – M. Mustafa, M. Sandu, Matei, Micu – Stoian, C. Ana, Manea, Badea – Mocanu, Susai. Au mai jucat: V. Mustafa, Mirea, Vasile, F. Sandu, Cravcescu. Antrenor: Marius Stănică.

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*