Știri, Muntenia-Sud, România|marți, aprilie 7, 2020
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: FC Aninoasa, înfrângere cu Chiajna II!

FOTBAL: FC Aninoasa, înfrângere cu Chiajna II! 

aninoasa-chiajna-ii-1

FC Aninoasa continuă să arate un fotbal plăcut ochiului, dar în același timp să nu găsească rețeta succesului în meciurile din deplasare. Echipa lui Cristi Bălașa a sperat la Chiajna că va atinge un rezultat pozitiv, dar la final a cedat cu 1-2, în disputa cu Concordia II. Dorința de victorie a dâmbovițenilor s-a văzut din plin în prima repriză, dar norocul nu le-a surâs.

Pe un teren de Liga I, componenții Aninoasei au dominat total primul mitan, dar nici unul dintre elevii lui Bălașa n-au putut găsi ținta căutată. Calofir a irosit în minutul 7 prima ocazie de gol, după care același jucător a ratat-o și pe a doua (22). După ce nici Ștefan nu găsit cadrul porții, din lovitură liberă (24), șutul lui Călinescu lângă bară, din marginea careului, a fost reținut excelent de Voicu (27). Pe final de repriză, Călinescu s-a aflat încă o dată de deschiderea scorului, dar lobul său din 16 metri a fost blocat de transversală (38).

aninoasa-chiajna-ii-3

În puținele dăți când a trecut de jumătatea terenului, Concordia II s-a arătat periculoasă la buturile lui Priseceanu doar prin Ciobanu. Jucătorul venit de la prima echipă l-a întins pe Priseceanu, în două rânduri (32, 34), dar de fiecare dată goal-keeperul Aninoasei s-a aflat la post. Lucrurile au stat diferit pentru dâmbovițeni în actul secund. Contrar jocului din primul act, Chiajna II și-a făcut curaj și a atacat mai mult poarta lui Priseceanu. La prima ocazie, Ciobanu a deschis scorul pentru gazde (51), printr-un șut la colțul lung. Aninoasa a alergat neîncetat după egalare, dar golul a fost tot mai greu de găsit de dâmbovițeni. Grigorescu (79) Pahonțu (84) și Huțușoru (85) s-au aflat aproape de acesta, dar cu două minute înainte de ultimul fluier el a picat tot în poarta lui Priseceanu. Ciobanu a realizat “dubla” după ce a încris și de la punctul cu var, la capătul unui penalty obținut de Armășelu la un contact în careu cu Diță.

În ultimele secvențe ale întâlnirii, Neguț a pus latul din 10 metri și a redus din handicap, dar reușita a mai contat doar pentru statistică. Dâmbovițenii vor avea parte de un meci infernal etapa viitoare, acasă, împotriva liderului SCM Pitești. Aninoasa speră să dea lovitura împotriva argeșenilor, așa cum a făcut-o în returul campionatului precedent.

aninoasa-chiajna-ii-2

Concordia II Chiajna – FC Aninoasa 2-1 (0-0)

Marcatori: Ciobanu (51, 88-pen)/ Neguț (90).

Chiajna II: Voicu – Ogică, Koenders, Bolozan, Anghel – Zanfir (90 Moise), Petrescu, Novacek (58 Armășelu), Flisc – Marin (53 Răducan), Ciobanu. Antrenor: Emil Ursu.

Aninoasa: Priseceanu – Marina, Coman (74 Maican), Pahonțu, Ș. Ion – Călinescu, Ștefan (61 Diță), Grigorescu, Penescu (57 Rusu) – Calofir (57 Huțușoru), Neguț. Antrenor: Cristian Bălașa.

Stadion: “Concordia”. Spectatori: 100.

Au arbitrat: Valentin Lungu – Ionuț Melinte, Andrei Diaconu (toți din Iași).
Observatori FRF: Daniel Burloiu (Galați) și Silvia Boroneant (București).

Cartonașe galbene: Koenders (66)/ Rusu (77).

Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*