Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, decembrie 17, 2017
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: FCM Târgovişte nu pune accent pe Cupa României

FOTBAL: FCM Târgovişte nu pune accent pe Cupa României 

FCM

Cupa României reprezintă o competiţie pe care FCM Târgovişte nu va pune accent în noul sezon. Gruparea din Şotânga va aborda meciul cu Flacăra Moreni (miercuri, ora 17:30), din primul tur al competiţiei KO, total nepregătită, după ce jucătorii se află în plină vacanţă. Pentru a nu se face de râs pe arena morenară, conducerea tehnică a Municipalului a luat decizia de a-i chema pe roş-albaştrii de urgenţă la antrenamente, la începutul săptămânii viitoare.

În Cupă, FCM nu are nici un fel de obiectiv, atâta timp cât există o stare de incertitudine în legătură cu viitorul echipei. Cum finanţatorul Ghiorghi Zotic întâmpină numeroase probleme financiare, în momentul de faţă nu se cunoaşte în ce eşalon va fi înscrisă formaţia din Şotânga în noua stagiune.

„Pe noi nu ne interesează Cupa. Vom participa că aşa este normal, dar nu va fi nicio tragedie dacă nu vom merge mai departe. Nu-mi fac griji în privinţa meciului cu Flacăra Moreni. Dacă va fi să ne calificăm mai departe o să jucăm în turul următor, iar dacă vom fi eliminaţi nu va fi nici o supărare. Acest joc ne-a prins total nepregătiţi. Cum nu va exista niciun fel de presiune pe noi , o să încercăm să jucăm cât mai bine”, ne-a declarat Haralambie Becheanu, antrenorul Municipalului.

În această săptămână, FCM l-a pierdut pe Silviu Mândru, mijlocaş ce a ales să meargă la divizionara D teleormăneană FCM Alexandria, echipă antrenată de dâmboviţeanul Romică Ciobanu.

Ionuţ Parghel

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*