FOTBAL FEMININ: CSȘ Târgoviște a încheiat campionatul pe locul 7

Echipa de fotbal feminin a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște a încheiat acceptabil ediția 2016-2017 a Superligii. Aflată la prima prezență în acest eșalon, formația antrenată de Mihai Tătăranu a terminat campionatul pe locul 7, cu 20 de puncte acumulate, înregistrând 6 victorii, 2 remize și 10 înfrângeri. În ultima etapă a întrecerii, CSȘ a învins la scor pe AS Fair-Play București. Pe stadionul “Alpan”, din Șotânga, formația dâmbovițeană a trecut de bucureștence cu 7-3, în urma reușitelor semnate de N. Barbos (3), C. Moraru (2), G. Vasile și M. Merlan.
În sezonul recent încheiat, CSȘ Târgoviște a mizat pe un lot de jucătoare alcătuit din Ruxandra Neagu, Irina Smărăndoiu – Sandra Oprică, Ștefania Burcea, Camelia Moraru, Ioana Ionescu, Mihaela Merlan, Florentina Ionescu, Elena Sumedrea, Alina Dorobanțu, Irene Negulescu, Alina Dobre, Ramona Coman, Florina Moise, Mihaela Radu, Diana Rădoi, Elena Olteanu, Florentina Istrate, Alexandra Sfiea, Ioana Bălăceanu, Maria Neacșu, Denisa Palanță, Gabriela Gurău, Melisa Buleandră, Nicoleta Barbos, Mihaela Neacșu, Linda Șerban, Ioana Oprică și Giorgiana Vasile.
Ionuț Parghel
Alte articole: