Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, decembrie 13, 2017
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL FEMININ: CSȘ Târgoviște, succes categoric la final de tur

FOTBAL FEMININ: CSȘ Târgoviște, succes categoric la final de tur 

css-targoviste-fotbal-feminin

Echipa de fotbal feminin a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște a încheiat în forță turul campionatului. Formația antrenată de Mihai Tătăranu a obținut o victorie categorică în etapa a 9-a, după ce a depășit-o pe Fair-Play București, cu 5-2, în deplasare. Reușitele CSȘ-ului în disputa cu gruparea din Capitală au fost semnate de M. Radu (3), A. Sfiea și M. Merlan.

Tătătanu a apelat pentru meciul cu Fair-Play la un “11” alcătuit din: R. Neagu – E. Olteanu, Mih. Neacșu, S. Oprica, Ș. Burcea – G. Vasile, M. Merlan, A. Sfiea, Mar. Neacșu – A. Tomescu, M. Radu, iar în actul secund au mai intrat I. Smărăndoiu – F. Ionescu, I. Ionescu, I. Negulescu și A. Dobre. Ocuparea locului 6, cu 13 puncte acumulate, la finalul turului a mulțumit în cea mai mare parte conducerea tehnică a echipei.

“Putem spune că am avut parte de o jumătate de sezon mai mult decât bună. Dacă eram mai atenți, puteam fi puțin mai sus. Singurele aspecte pe care le regret sunt că nu am câștigat meciul cu Baia Mare din prima etapă și că am pierdut nemeritat cu Timișoara. După cum se vede, suntem mai aproape de podium, decât de retrogradare. Dacă în retur vom mai obține minim o victorie vom scăpăm în totalitate de emoțiile retrogradării. Nu știu dacă o să fac în iarnă modificări în echipă. Fetele au demonstrat că merită să joace în aceeași formulă și în retur”, ne-a declarat Mihai Tătăranu.

Primul joc pentru CSȘ în retur va fi, în deplasare, împotriva Independenței Baia Mare.

Ionuț Parghel

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*