Știri, Muntenia-Sud, România|joi, august 22, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL FEMININ: Roxana Oprea va evolua în liga secundă din Elveția

FOTBAL FEMININ: Roxana Oprea va evolua în liga secundă din Elveția 

roxana oprea

Dâmbovițeanca Roxana Oprea a părăsit din nou fotbalul feminin românesc! Portarul echipei naționale s-a despărțit în această săptămână de campioana Olimpia Cluj pentru a putea evolua în liga secundă din Elveția, la FC Aire-Le-Lignon. Târgovișteanca va evolua cel puțin până în vară la noua formație, la care s-a transferat și colega sa de națională și de club, Andreea Corduneanu.

„Am semnat până în vară. FC Aire-Le-Lignon e nou-promovată în liga secundă din Elveția, dar are ambiții mari. Acesta este și principalul motiv pentru care cei de aici s-au zbătut să ne aducă. Din păcate, în ceea ce mă privește, încă am probleme medicale, dar sper să mă refac repede”, a declarat Roxana Oprea pentru site-ul FRF, după transferul la gruparea elvețiană.

La Cluj, dâmbovițeanca a ajuns în vara anului trecut, după ce s-a despărțit de FSK St. Polten Spratzern, deținătoarea titlului de campioană a Austriei. Alte formații puternice la care a mai evoluat Roxana Oprea au fost Zhinocha Liha (Ucraina) și Amazone Damas (Grecia).

Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*