Știri, Muntenia-Sud, România|joi, aprilie 9, 2020
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL FEMININ: Trei dâmbovițence, aproape de calificarea la Campionatul European

FOTBAL FEMININ: Trei dâmbovițence, aproape de calificarea la Campionatul European 

În prim-plan, Andreea Părăluţă

Dâmbovițencele Andreea Părăluță (Atletico Madrid), Olivia Oprea (UD Levante) și Roxana Oprea (Olimpia Cluj) se află foarte aproape de o calificare istorică la Campionatul European de fotbal feminin cu naționala României. Pentru a fi sigure de prezența la turneul final de anul viitor, din Olanda, selecționata “tricoloră” trebuie să învingă Portugalia la Cluj, marți, de la ora 18:00, în returul barajului de calificare.

În disputa tur, susținută la Lisabona, România a remizat cu naționala lusitană, 0-0. În prima înfruntare cu Portugalia, Andreea Părăluță și Olivia Oprea au jucat titulare. Prima a fost îngerul păzitor al porții “tricolore”, iar a doua s-a descurcat destul de bine în flancul stâng al apărării. În ceea ce o priveşte pe Roxana Oprea, aceasta a fost rezerva Andreei Părăluță. Selecționerul României, Mirel Albon, a mizat pe următorul “11” în primul meci cu Portugalia: A. Părăluță – A. Corduneanu, M. Ficzay, L. Havriștiuc, O. Oprea (72 A. Giurgiu) – R. Sârghe (56 M. Ciolacu), Ș. Vătafu, I. Bortan, A. Voicu – A. Lunca (66 L. Rus), F. Olar.

Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*