Știri, Muntenia-Sud, România|joi, martie 30, 2023
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Flacăra Moreni a părăsit Cupa României

FOTBAL: Flacăra Moreni a părăsit Cupa României 

flacara-moreni-1

Aventura în Cupa României a luat sfârșit pentru Flacăra Moreni. “Lupii” de pe Cricov au clacat neașteptat în turul 3 al competiției KO și au fost învinși la scor de neprezentare de prahovenii de la CS Păulești, cu 0-3. Jocul modest arătat de elevii lui Gabriel Paraschiv a dus divizionara C dâmbovițeană să părăsească în genunchi competiția surprizelor. Greșelile individuale și neatenția la fazele fixe au făcut din morenari să fie doar un sparring-partner la Păulești.

Împotriva prahovenilor, dâmbovițenii au arătat mai bine în repriza a doua, când Acasandrei a trimis mingea în bară. Flacăra reprezintă a treia formație dâmbovițeană eliminată în ultimele două ediții ale Cupei de reprezentanta Ligii a 4-a prahovene, după Urban Titu și Chindia Târgoviște. În disputa cu morenarii, Păuleștiul a marcat prin dâmbovițeanul Pripu (11), M. Mihai (34) și Ciobanu (88). După dușul rece suferit în Cupă, Gabriel Paraschiv încearcă din răsputeri să-și recupereze elevii pentru meciul cu Concordia 2 Chiajna, din campionat, de sâmbătă.

După ce în primele două faze au fost eliminate FC Aninoasa și Urban Titu, iar în faza a treia Flacăra, la ediția din acest an a Cupei, Dâmbovița va mai fi reprezentată doar de Chindia Târgoviște, formație ce va intra în competiție, cel mai probabil, în turul 4.

CS Păulești – Flacăra Moreni 3-0 (2-0)

Marcatori: Pripu (11), M. Mihai (34), Ciobanu (88).

Păulești: Rădulescu – Țugui, Pripu, Lungeanu, C. Mihai – Neacșu (85 Zainescu), Bărăgan, Dumitru, Tantaru (89 Ion), M. Mihai – Ciobanu. Antrenor: Ionuț Mărgărit.

Flacăra: Halcu – Acasandrei, Pârvu, Timofte, Tronaru – M. Plăcintă, Roman (60 Iliescu) – Drăgan, V. Preda (46 L. Plăcintă), Guță (46 Ene) – Cârnaru. Antrenor: Gabriel Paraschiv

Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*