Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, ianuarie 21, 2018
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Flacăra Moreni, tot mai aproape de Liga a 3-a

FOTBAL: Flacăra Moreni, tot mai aproape de Liga a 3-a 

flacara moreni

Flacăra Moreni se află foarte aproape de promovarea în Liga a 3-a. Echipa lui Gabriel Paraschiv a început să bată la porţile ultimului eşalon naţional după ce a remizat, în deplasare, cu Voinţa Crevedia (2-2), în prima manşă a barajului de promovare. Morenarii au scăpat victoria printre degete în fieful campioanei ilfovene la ultima fază a meciului, când Nedelea a restabilit egalitatea, printr-un şut din interiorul careului mic.

„Lupii” de pe Cricov au arătat tărie de caracter pe arena din sudul judeţului, revenind în avantaj (2-1), după ce Voinţa a deschis scorul prin Florea, în primul sfert de oră al întâlnirii. La capătul primei jumătăţi de oră, Flacăra a restabilit echilibrul pe tabelă prin Cârnaru, iar în debutul actului secund a preluat conducerea prin Guţă.

Relaxarea în joc şi entuziasmul i-au dus pe morenari să rateze la Crevedia prima victorie din cadrul barajului pentru Liga a 3-a. Returul duelului dintre cele două formaţii va avea loc sâmbătă, la Moreni, de la ora 17:30. La disputa care va avea loc pe stadionul „Flacăra” sunt aşteptaţi să ajungă în tribune peste 3.000 de spectatori.

Voinţa Crevedia – Flacăra Moreni 2-2 (1-1)

Marcatori: Florea (14), Nedelea (90+4)/ Cârnaru (31), Guţă (49).

Voinţa: Tănase – Oprea, Neagu (62 Alecu), Leţu, Filip – Snagoveanu, Bărcănescu (59 Andro) – Nedelea, Ionică (66 Dobre), Florea – Truţă. Antrenor: Lavi Hrib.

Flacăra: Panaite – Acasandrei, Timofte, Pârvu, Palamariu (53 Mocanu) – L. Plăcintă (79 Huţuşoru), M. Plăcintă – Drăgan, Cârnaru (84 V. Preda), Guţă (63 Negrea) – Iliescu. Antrenor: Gabriel Paraschiv.

Ionuţ Parghel

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*