Știri, Muntenia-Sud, România|miercuri, noiembrie 20, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Ionuț Radu “hat-trick”, iar Recolta Gura Șuții victorie categorică

FOTBAL: Ionuț Radu “hat-trick”, iar Recolta Gura Șuții victorie categorică 

gura sutii

Recolta Gura Șuții și-a respectat din plin blazonul în etapa a 28-a a Ligii a 4-a dâmbovițene. Liderul campionatului județean a fost de neoprit pe teren propriu și a trecut la scor de Flacăra Zăvoiu, una dintre codașele competiției. Cu Ionuț Radu în zi de grație, Gura Șuții a învins cu 9-1 formația din vestul județului, care nu a beneficiat de nicio rezervă pentru acest joc! Mai mult de atât, trupa lui Mihai Dragotă a fost nevoită să joace în inferioritate numerică, din minutul 61, după ce Popa s-a accidentat.

Într-o dispută fără istoric pentru Gura Șuții, Ionuț Radu a reușit un “hat-trick”, iar Moțoi a atins “dubla”. Celelalte patru reușite ale Recoltei au fost semnate de Motolici, Stan, Stoica și Cravcescu. Golul de onoare al Zăvoiului a fost marcat de A. Andrei, în prima repriză a întâlnirii. Chiar dacă se află pe primul loc, Gura Șuții nu are gânduri de promovare în Liga a 3-a, la finalul sezonului.

“Nu țintim promovarea în eșalonul al treilea. Nu avem posibilități financiare. În schimb, ne dorim să câștigăm cât mai multe meciuri”, ne-a declarat Constantin Dinu – primarul comunei Gura Șuții, un împătimit al sportului rege.

Recolta Gura Șuții – Flacăra Zăvoiu 9-1 (3-1)
Marcatori: Moțoi (7, 62), Motolici (16), I. Radu (28, 75, 83), Stan (64), Stoica (73), Cravcescu (77)/ A. Andrei (14).
Gura Șuții: Eftimie – Arabolu, Petruțu, Motolici (70 G. Dragne), Cravcescu, I. Constantin (58 Stoica), M. Matei, Stan (73 Dumitrescu), I. Radu, Moțoi, Ștefan. Anrenor: Victor Nicolae.
Zăvoiu: Stanciu – Truță, I. Andrei, Safta, A. Ion, Tuță, Dragotă, Popa, Oprișan, I. Andrei, Ilie. Antrenor: Mihai Dragotă.
Au arbitrat: Denisa Comănoiu – Vlăduț Savu, Timotei Dedu. Observator AJF: Ioan Negoescu.

Liga a 4-a – Etapa a 28-a – Rezultate
Gura Șuții – Zăvoiu 9-1
Fieni – Mătăsaru 7-1
Petrolul Tgv – Pierșinari 3-5
IL Caragiale – Pucioasa 3-2
Dragomirești – Cornești 1-3
Ungureni – Moroeni 0-0
Tărtășești – Petrești 8-0
Ghimpați și Brezoaele au stat.

Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*