Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, mai 29, 2020
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: „Lupii” morenari, orbiţi de Luceafăr(ul) dragomireştean

FOTBAL: „Lupii” morenari, orbiţi de Luceafăr(ul) dragomireştean 

flacara moreni

Titlul de campioană judeţeană şi promovarea în Liga a 3-a par deocamdată simple vise pentru Flacăra Moreni. „Lupii” de pe Cricov au arătat încă o dată în acest retur de campionat că nu sunt pregătiţi pentru astfel de obiective măreţe.

În deplasarea de la Dragomireşti, echipa lui Gabriel Paraschiv a cedat puncte importante în lupta cu Aninoasa pentru primul loc din serie, după ce a fost „orbită” de Luceafărul de pe Valea Dâmboviţei. Într-un meci în care era vizată doar victoria, Flacăra şi-a dovedit din nou limitele, înregistrând doar o remiză albă (0-0) în disputa cu trupa lui Mite Constantin.

La capătul unui alt rezultat neaşteptat, pentru echipa lui „Pără” s-a adeverit faptul că atunci când nu mizezi pe jucători cu experienţă şi dispui în lot de numeroşi tineri fără valoare nu ai cum să ajungi la obiectivele dorite. Ţinând seama de aceste coordonate extrem de importante, Remus Gâlmencea a făcut din Aninoasa o echipă invincibilă în retur, dar în acelaşi timp şi una care a trecut la pas de Flacăra în fruntea campionatului judeţean.

Pe lângă disputa dintre Luceafărul Dragomişti şi Flacăra Moreni, etapa a 22-a a Ligii a 4-a a mai programat următoarele meciuri: Voinţa Pierşinari – Libertatea Urziceanca 3-0, Săgeata Cătunu – Progresul Mătăsaru 6-0, Bradul Moroieni – Unirea Cobia 7-0, Voinţa Crevedia – Comerţul Brezoaele 6-1, Petrolul Târgovişte – Atletic Fieni 1-1, Avicola Tărtăşeşti – Recolta Gura Şuţii 2-0, CS Petreşti – PAS Pucioasa 2-1 şi Avântul Produleşti – FC Aninoasa 0-5.

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*