Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, octombrie 25, 2020
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: A plouat cu goluri la Şotânga! FCM-Olimpia Mărceşti 15-1

FOTBAL: A plouat cu goluri la Şotânga! FCM-Olimpia Mărceşti 15-1 

Foto: Ziarul Dâmboviţa

Pregătind meciul din etapa a 10-a, din deplasare, cu Dinicu Golescu Câmpulung, jucătorii de la FMC Târgoviște au evoluat pentru ”satelit” în Cupa României, cu Olimpia Mărcești. Meciul s-a disputat la Șotânga, pe stadionul 2 și a fost câștigat de ”tunari”, cu 15-1.

La această partidă, profesorul Puiu Becheanu a utilizat următoarea garnitura: Zegheru (46-Dumitrescu) – Constantin, Coman (cpt-Zgâmbău), Oprea, Dumitru (46-Constantinescu), Lungeanu, Gâldău, Mândru (46-Neagu), T. Calofir – Mihăilă, Lețu. Nu au putut evolua din diferite motive: Maria, Dragnea și Mădăran.

Echipa de pe malul drept al Ialomiței a rulat din plin și a marcat adversarei goluri din toate pozițiile. Replica echipei din Mărcești (liga a 5-a) a fost foarte slabă.

După eșecurile jenante 0-7 (din deplasare), cu Inter Clinceni, și 0-5 (acasă), cu Sportul Vișina Nouă, băieții lui Ghiorghi Zotic vor să se mai scoată contra urmașilor lui Dinicu Golescu. Partida are loc la Câmpulung, cu începere de la ora 14:00.

După un start ezitant, 0-5 (acasă), cu CS Afumați, formația din Câmpulung și-a revenit și a urcat până pe locul 3, cu 16 puncte.

Alexandru Istrate

Adaugă un Comentariu

*