Știri, Muntenia-Sud, România|luni, septembrie 24, 2018
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Promovarea începe să bată la uşa Chindiei

FOTBAL: Promovarea începe să bată la uşa Chindiei 

chindia chef

Promovarea în Liga a 2-a începe să se simtă tot mai mult la Chindia Târgovişte. Divizionara C dâmboviţeană a luat, sâmbătă după-amiază, o opţiune serioasă de a urca în eşalonul secund, după ce a învins în deplasare, pe SCM Argeşul Piteşti, cu scorul de 1-0. Prin succesul cu piteştenii, roş-albaştrii şi-au consolidat primul loc în clasament şi au arătat, încă o dată, că formează cea mai puternică echipă din seria C3.

În disputa cu Argeşul, trupa lui Nicu Croitoru şi-a asigurat toate punctele încă din primul sfert de oră al jocului, când Popa a fructificat perfect centrarea lui Dobre, venită din corner. Pentru înfruntarea cu ocupanta locului secund, Chindia a mizat pe o formulă de echipă alcătuită din Gârlea – Pătru, Vătavu, B. Matei, C. Dinu – Anton, Voinea (86 Ispas) – Parghel, Cherchez (76 A. Ilie), Dobre (73 Grigore) – Popa (83 Cernea).

La capătul duelului de pe stadionul „Nicolae Dobrin”, formaţia târgovişteană a reuşit să-şi ia revanşa în faţa piteştenilor, după ce se înclinase în faţa acestora în meciul tur. Mai mult de atât, prin acest succes, Chindia s-a distanţat, în clasament, de SCM Piteşti la trei puncte, iar de CS Afumaţi la patru puncte. Cum echipa dâmboviţeană a scăpat de majoritatea adversarilor redutabili din serie, aceasta a ajuns să aibă drum liber spre eşalonul secund.

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*