Știri, Muntenia-Sud, România|joi, februarie 27, 2020
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Ştefan Covalschi, foarte aproape de un transfer la Dinamo

FOTBAL: Ştefan Covalschi, foarte aproape de un transfer la Dinamo 

covalschi

Ştefan Covalschi ar putea deveni al treilea fotbalist dâmboviţean care îmbracă tricoul lui Dinamo Bucureşti în actualul sezon. Tânărul jucător morenar are şanse mari să fie reţinut în lotul „câinilor” pentru retur, după ce va merge cu acesta în cantonamentul din Spania. Cel care a decis ca actualul component al lui FC Olt Slatina să se alăture alb-roşiilor în stagiu de pregătire din această iarnă a fost Mihai Teja, antrenor care l-a chemat şi la un trial al naţionalei U21, în luna noiembrie a anului trecut. Mai mult de atât, fundaşul de 20 ani l-a impresionat pe tehnicianul din Şoseaua „Ştefan cel Mare” la ultimul amical susţinut de Dinamo, când a intrat pe teren în ultimele 21 de minute ale meciului.

Fostul său antrenor de la juniori, Mircea Petrescu, are încredere în Covalschi, că în momentul de faţă, poate juca la orice echipă din Liga I.

„Mă bucur foarte mult să aud că Ştefan se află în lotul lui Dinamo pentru cantonamentul din Spania. La ce potenţial are el, cred cu tărie că poate juca la Dinamo. De asemenea, pot spune că poate faţă la oricare reprezentantă a primului eşalon. Acest jucător descoperit de mine dispune de calităţi native extraordinare. Şi acum, îmi aduc aminte, că pe când era junior şi tragea la poartă, fugeau colegii lui dintre buturi”, ne-a mărturisit cel care i-a îndrumat primii paşi în fotbal.

Covalschi a început junioratul la CSM Flacăra Moreni, apoi a mers la Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”, după care a fost achiziţionat de componenta Ligii a 2-a, FC Olt Slatina. Pe e altă parte, el a fost selecţionat la naţionalele U17, U18 şi U19 ale României. Dacă va fi reţinut la Dinamo, pentru partea secundă a stagiunii, apărătorul morenar îi va avea colegi pe alţi doi fotbalişti dâmboviţeni, Cosmin Matei şi Nicolae Grigore.

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*