Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, ianuarie 21, 2018
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Urban Titu a încheiat printr-o înfrângere şi al doilea amical al verii

FOTBAL: Urban Titu a încheiat printr-o înfrângere şi al doilea amical al verii 

urban titu 1

În disputa cu CSM Râmnicu Vâlcea, gruparea de pe „Orăşenesc” a arătat bine o repriză, după care, în momentul când Adrian Neaga a trimis în teren mai mulţi jucători aflaţi în probe, aceasta a devenit o pradă uşoară pentru adversar. Pe stadionul „Hidroelectrica”, Urbanul şi-a arătat adevăratul potenţial în primele 45 de minute, când a oferit o replică taioasă CSM-ului, o echipă care are în componenţă numeroşi fotbalişti ce au bifat sezoane bune în prima ligă şi care stagiunea trecută a avut ca obiectiv promovarea în Liga I. După ce Dumitrescu s-a remarcat l-a şuturile lui Câju şi A. Popa, Petculescu şi-a dovedit măiestria în flancul stâng al terenului şi a trecut în două rânduri pe lângă modificarea tabelei. Mai mult de atât, imediat după ce CSM a deschis scorul, prin A. Popa, Urbanul a restabilit egalitatea, într-un timp foarte scurt, prin Dicu, un jucător ce a realizat un gol de generic. Pe de altă parte, în ultimele secvenţe ale primei reprize, Titu ar fi putut prelua conducerea pe tabelă, dar lovitura de cap al lui C. Calofir a ocolit milimetric spaţiul porţii lui I. Popescu. În actul secund, jocul Urbanului a scăzut mult în intensitate, după ce staff-ul tehnic dâmboviţean a dorit să vadă la lucru toţi jucătorii aflaţi în probe. Timiditatea şi lipsa de experienţă a acestora au dus CSM-ul să încline repede terenul şi să puncteze de cinci ori, în poarta lui Gheţu, prin V. Munteanu, Nkongue, Diaconescu şi I. Stancu, unde ultimul şi-a trecut în cont o „dublă”.

„Rezultatele din amicale nu contează pentru mine”

La finalul meciului de la Râmnicu Vâlcea, conducerea tehnică a Urbanului a transmis că rezultatele din amicale contează foarte puţin, iar adevărata faţă a echipei va fi văzută în partidele oficiale. „Nu am ce să reproşez jucătorilor. A fost un joc de pregătire în care se putea întâmpla orice. Le mulţumesc fotbaliştilor pentru determinarea de care au dat dovadă şi am încredere în ei că vor juca mult mai bine de aici înainte. Singurul vinovat pentru acest eşec sunt eu. Pentru mine rezultatele din meciurile amicale nu contează. În aceste jocuri mi-am propus să văd la lucru cât mai mulţi jucători care vin în probe, pentru a mă decide asupra cărora care pot face parte din lotul nostru. De când am ajuns la Titu am spus în vestiar că am lot numai campioni, dar anumiţi jucători încă nu au înţeles mesajul meu. Îmi doresc să am lângă mine o echipă de bărbaţi adevăraţi care să joace de la egal la egal cu orice adversar. CSM Râmnicu Vâlcea a arătat că formează o echipă redutabilă din toate punctele de vedere. Cu siguranţă Titu va arăta altfel în meciurile oficiale. Sunt încrezător că băieţii vor juca total diferit cu Chindia, în Cupă”, a declarat antrenorul principal, Adrian Neaga. Prezent şi el la meci, reprezentantul Primăriei Titu la echipa de fotbal, Vlad Oprea, a mărturisit că Urbanul va arăta mult mai bine în meciurile cu miză. „Nu este nici o tragedie dacă s-a pierdut amicalul cu CSM Râmnicu Vâlcea. Era foarte greu să baţi o echipă care dispune în lot de numeroşi fotbalişti cu ştate vechi în Liga I sau care a ţintit promovarea în prima ligă sezonul precedent. Cu siguranţă Titu va arăta mult mai bine în jocul cu Chindia, din Cupă, şi în disputele din campionat. Poate dacă am fi mers şi în a doua repriză pe formula de echipă din primul mitan, cred că rezultatul ar fi fost cu totul altul”.

urban titu 2

CSM Râmnicu Vâlcea – Urban Titu 6-1 (1-1)

Au marcat: A. Popa (36), V. Munteanu (53), Nkongue (61), I. Stancu (63), (79), Diaconescu (89)/ Dicu (41).

CSM: I. Popescu – Samson, Cucui, Stoica, Briceag – Piţian – A. Popa, Câju, Geantă, Neagu – Tănasă. Au mai jucat: Cioară – Romero, Diaconescu, Ionescu, O. Popescu, O. Mihai, Nkongue, V. Munteanu, Dumitraşcu, I. Stancu. Antrenor: Erik Lincar.

Urban: Dumitrescu – Pâslaru, Ştefănescu, Butoi, Mirescu – Penescu, Dicu – Corbu, Cârstea, Petculescu – C. Calofir. Au mai jucat: Gheţu – Ivaşcu, Neguţ, Dobre, T. Calofir, Rădescu, A. Stan, Nedelcu (Chindia juniori A), Anghel (Sportul Studenţesc – juniori A), Militaru (Concordia Chiajna 2), P. David (Şcoala de Fotbal Euro-Africa Buşteni).

Corbu s-a accidentat la gleznă

Meciul de pe stadionul „Hidroelectrica” a adus în prim plan un lucru neplăcut în rândul echipei Urban Titu. În minutul 22 al partidei, Laurenţiu Corbu a fost nevoit să parăsească terenul de joc după ce a suferit o uşoară accidentare la gleznă. În locul mijlocaşului de 20 ani, antrenorul Rică Neaga a fost nevoit să-l arunce în disputa cu oltenii pe Rădescu, un jucător achiziţionat în această vară de la Atletic Bradu. Staff-ul medical al Urbanului speră să-l refacă pe Corbu până la înfruntarea cu Chindia, din cupă. Un alt jucător al grupării din sudul judeţului care întâmpină probleme medicale, în această perioadă, este şi fundaşul central, Lică.

S-au înmulţit amicalele pentru Urban

Urban Titu a perfectat la sfârşitul acestei săptămâni alte două meciuri amicale, faţă de cele stabilite iniţial. Astfel, pe lângă înfruntările cu FC Olt Slatina (6 august), Atletic Bradu (9 şi 16 august) şi CS Mioveni (14 august), divizionara C dâmboviţeană va mai întâlni pe CS Muscelul Câmpulung (13 august) şi FC Clinceni (pe 5 sau 8 august), într-un duel care va avea loc la Piteşti. Până la susţinerea unui nou test de verificare, Urban va înfrunta, miercuri, pe Chindia Târgovişte, într-un joc ce va conta pentru faza secundă a Cupei României.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*