Știri, Muntenia-Sud, România|marți, iulie 16, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Urban Titu, la prima victorie din retur

FOTBAL: Urban Titu, la prima victorie din retur 

titu

Urban Titu a obținut, în această după-amiază, prima victorie din returul campionatului. Gruparea din sudul județului Dâmboviţa și-a asigurat primul succes al anului după ce a trecut de CS U Craiova II, cu scorul de 1-0. Reușita dâmbovițenilor în disputa cu “satelitul” Craiovei a fost semnată de juniorul Stăncilă în primul sfert de oră al întâlnirii (12).

Pentru înfruntarea cu oltenii, Silviu Dumitrescu, antrenorul Urbanului a aruncat în luptă un “11” alcătuit din Drăgușin – Ș. Ion, Vlad, Negulescu, Iancu – Stăncilă, Bărcănescu, Matei, I. Enache – Manole, Truță, iar în actul secund au mai intrat Mihăilă, Ionică, Ghenu.

După succesul cu Craiova II, Titu a părăsit ultima poziție a clasamentului și urcat pe locul 14, dar la egalitate de puncte (16), cu ACS Șirineasa, noua “lanternă” a seriei C3. Etapa viitoare, în Vinerea Mare a Paștelui, Titu va da piept, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna II.

Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*