Știri, Muntenia-Sud, România|luni, noiembrie 18, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Urban Titu, victorie într-un nou test de verificare

FOTBAL: Urban Titu, victorie într-un nou test de verificare 

urban titu

Urban Titu şi-a asigurat o nouă victorie în meciurile de pregătire ale iernii. Echipa lui Cristian Bădoiu a ajuns, astăzi, la al treilea succes în testele de verificare, după ce a învins pe Cozia Călimăneşti, cu scorul de 4-3 (2-1). Disputa cu reprezentanta Ligii a 4-a din Vâlcea a avut loc pe stadionul din Călimăneşti şi a fost controlată în cea mai mare parte de fotbaliştii din Titu.

Reuşitele Urbanului din partida cu Cozia au fost semnate de Constantinescu (2), Corbu şi Nedelcu. În jocul cu vâlcenii, Bădoiu a trimis în teren o formulă de echipă alcătuită din Gheţu – Corbu, Ştefănescu, Tuţă, Mirescu – Dicu, Ivaşcu – Rădescu, Constantinescu, Neguţ – R. Cârstea, iar din actul secund a mai apelat la M. Mihai – Dobre, Nedelcu şi Voicu. La capătul succesului cu formaţia din Călimăneşti, fotbaliştii Urbanului au arătat că le prieşte din plin cantonamentul centralizat de la Căciulata. Pentru componenţii de pe „Orăşenesc” jocul cu Cozia va rămâne singurul susţinut în stagiul de pregătire centralizată.

Revenirea lui Ivaşcu et comp. de la Căciulata va avea loc în partea a doua a zilei de sâmbătă. Urbanul va susţine următoarele două jocuri de verificare, împotriva lui CS FC Chitila (18 februarie) şi FC Olt Slatina (21 februarie).

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*