Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, decembrie 13, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL: Voinţa Crevedia a ratat la mustaţă calificarea în finala Zonei 2 a CN de juniori A1

FOTBAL: Voinţa Crevedia a ratat la mustaţă calificarea în finala Zonei 2 a CN de juniori A1 

vointa crevedia

21 iunie a reprezentat o zi cu ghinion pentru echipa de juniori a Voinţei Crevedia. Formaţia din sudul judeţului a ratat la mustaţă calificarea în finala Zonei 2 a turneului zonal al Campionatului Naţional de juniori A1, după ce s-a recunoscut înfrântă la loteria penaltiurilor (4-5), în faţa gazdelor de la Flacăra Horezu.

Pe parcursul unui joc în care echilibrul a dominat de la un capăt la altul (0-0), echipa lui Gică Ciocănişteanu a cedat la loviturile de la 11 metri, acolo unde până la acest joc s-a dovedit o adevărată specialistă. Situaţia de egalitate, dintre cele două formaţii, s-a menţinut până la un moment dat şi la loviturile de penalitate, dat totul s-a năruit la ultima execuţie din serie.

După ce Dinică a ratat pentru Crevedia, vâlcenii au reuşit să transforme cu emoţii a cincea lovitură de la punctul cu var, din a doua încercare, după ce arbitrii au decis repetarea acesteia. Pentru Voinţa, la loteria penaltiurilor au marcat Pilă, Tatu, Suditu şi Gavrilescu. La ultimul meci din cadrul turneului zonal, Crevedia a folosit o formulă de echipă alcătuită din Ceapari – Avram, G. Ioniţă, I. Ioniţă, Alecu – Tatu, Suditu, Pilă, Stoica – Ştefan, Constantinescu, iar în actul secund, pe teren şi-au mai facut apariţia Dinică şi Gavrilescu.

Finala Zonei 2 va fi disputată, astăzi, de campioanele judeţelor Vâlcea şi Argeş, Flacăra Horezu şi Olimpia Suseni. Chiar dacă nu au mai avut puterea de a obţine un rezultat pozitiv şi cu Horezu, juniorii din Crevedia au părăsit competiţia cu fruntea sus, după ce au reuşit o calificare frumoasă la turneul zonal, au devenit câştigători în etapa interjudeţeană şi au câştigat titlul de campioni judeţeni, în faţa unor echipe mult mai puternice.

Ionuţ Parghel

Adaugă un Comentariu

*