Știri, Muntenia-Sud, România|luni, martie 30, 2020
Sunteți Aici Home » SPORT » FOTBAL:FC Aninoasa vrea revanșa cu “lupii” morenari

FOTBAL:FC Aninoasa vrea revanșa cu “lupii” morenari 

fc-aninoasa3

Pentru FC Aninoasa a sosit timpul revanșei cu Flacăra Moreni, după înfrângerea suferită în primul tur al Cupei României. Mâine, de la ora 15.00, pe stadionul “Flacăra” cele două formații dâmbovițene se vor afla față în față într-un meci al marilor orgoliilor, ce va reprezenta derby-ul etapei a cincea din seria C3. La prima vedere, disputa se afișează ca fiind una electrizantă, în care Aninoasa va exclude din start pierderea vreunui punct. Conducerea tehnică a Aninoasei a mobilizat în totalitate jucătorii pentru a continua seria meciurilor fără înfrângere începută în debutul campionatului. Un eventual succes al elevilor lui Bălașa obținut în fieful “lupilor” ar duce Aninoasa să se apropie foarte mult de podiumul seriei. Înaintea duelului dintre cele două vecine de clasament, ambele formații se afișează ca fiind neînvinse în acest campionat. Pentru înfruntarea cu “lupii”, Bălașa nu poate pe serviciile lui Călinescu (suspendat) și Huțușoru, jucător ce nu are drept de joc în această dispută. Partida dintre cele două formații va fi arbitrată de o brigadă prahoveană, formată din Andrei Moroiță – Valentin Dumitru și Doru Nicolae Petre. Supervizori din partea FRF sunt Petrică Burcea (Giurgiu) și Mihail Bacescu (Brașov). A treia divizionară C, Urban Titu joacă astăzi (ora 17.00), în deplasare, împotriva lui CS Mioveni II.
Ionuț Parghel

Adaugă un Comentariu

*