Știri, Muntenia-Sud, România|luni, aprilie 23, 2018
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » FOTO: 10.000 de programe educative în SĂPTĂMÂNA ALTFEL, în judeţul Dâmboviţa!

FOTO: 10.000 de programe educative în SĂPTĂMÂNA ALTFEL, în judeţul Dâmboviţa! 

turnul chindiei scoala altfel

În judeţul Dâmboviţa, „Săptămâna altfel” a fost deschisă oficial la Curtea Domnească din Târgovişte, având în vedere că la atelierele ce se organizează aici s-au înscris cei mai mulţi participanţi, respectiv 4.389, unii dintre ei venind din judeţele Argeş şi Călăraşi, plus municipiul Bucureşti. Copiii vor învăţa, spre exemplu, cum să alcătuiască un arbore genealogic, dar şi povestea scrisului.

scoala altfel 1

Programe extrem de interesante se organizează, pe parcursul acestei săptămâni, şi la Biblioteca Judeţeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmboviţa, unde vor ajunge aproximativ 2.000 de copii, dacă este să ne raportăm doar la programările efectuate. Participanţii vor avea ocazia să descopere, printre altele, instrumentele muzicale, urmare unui parteneriat cu Centrul de Arte „Carmina Burana” Târgovişte. De asemenea, pentru adolescenţi în special, se vor desfăşura seminarii de îngrijire personală, iar prichindeii vor putea păşi în „Căsuţa cu personaje de Paşte”.

scoala altfel 2

Un alt nucleu de activităţi educative… altfel am descoperit la Centrul Judeţean de Cultură, unde s-au înscris 700 de participanţi. Noutatea de anul acesta constă în realizarea unui cuptor pentru olărit, astfel încât, de anul şcolar viitor, să poată exista aici o clasă de olărit.

„Probabil că ar trebui să vorbim despre circa 10.000 de programe educative în cadrul săptămânii «Şcoala altfel». La fiecare unitate şcolară, fiecare clasă are, în fiecare zi, câte un program special. Drept urmare, numărul şi diversitatea programelor educative din «Săptămâna altfel» este incredibil de mare. După cum aţi văzut, aproape că nu este loc prin oraş de grupurile de copii, fără să-i mai punem la socoteală pe cei din celelalte obiective ale judeţului. Din punctul nostru de vedere, ne declarăm foarte mulţumiţi de colaborarea pe care o avem cu muzeele, biblioteca şi Centrul Judeţean de Cultură”, a punctat prof. Sorin Ion – inspector şcolar general ISJ Dâmboviţa.

scoala altfel 4 scoala altfel 3

Adaugă un Comentariu

*