Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, decembrie 17, 2017
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Dâmboviţa » FOTO: Casă de tip familial pentru copiii necăjiţi, inaugurată la Găeşti!

FOTO: Casă de tip familial pentru copiii necăjiţi, inaugurată la Găeşti! 

casa familiala gaesti 3

Astăzi, la Găeşti, a fost inaugurată, în prezenţa Cristianei Bucur – directorul general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, a deputatei Oana Vlăducă, a secretarului Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Ivan Vasile Ifanov şi a mai multor reprezentanţi din administraţia publică locală şi judeţeană şi a sponsorilor, o casa de tip familial.

casa familiala gaesti 5

Edificiul, care se află în incinta Complexului de Servicii Sociale din Găeşti, este destinată tinerilor de până la 26 de ani care beneficiază de protecţie specială. Imobilul, consolidat şi mansardat, are o capacitate de 14 locuri de cazare, sală de zi, bucătărie şi sală de mese. Valoarea totală a investiţiei a fost de 460.160,56 lei.

casa familiala gaesti 4

Obiectivul a fost finalizat în urma convenţiei de asociere între Fundaţia Sera România, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Lucrările au fost realizate datorită unor sponsori generoşi care au contribuit financiar pentru amenajarea acestei case de tip familial.

casa familiala gaesti 2

„Această casă a fost pornită de sponsorii noştri împreună cu Fundaţia Sera, banii fiind viraţi prin Fundaţia Sera. Am început lucrările în 2015 şi acum au fost finalizate. În această casă vor locui copii şi tineri, începând cu vârsta de 6-7 ani până la 26 de ani, cât permite legislaţia românească în domeniu. Noi intenţionăm să ne pliem pe familii unde sunt mai mulţi fraţi, să nu-i mai despărţim. Vom începe să implementăm acest program din 2018″, a precizat Cristiana Bucur.

casa familiala gaesti 1Deputata Oana Vlăducă a mulţumit celor care au contribuit financiar pentru construirea şi amenajarea casei de tip familial de la Găeşti.

„Cred că nu este nimic mai important decât să dăruim. Mulţumesc Fundaţiei Sera pentru ceea ce face. Sper din tot sufletul să continuăm această colaborare fructuoasă şi frumoasă. Vă asigur de toată deschiderea noastră pentru susţinerea proiectelor viitoare”, a spus Oana Vlăducă.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*