Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, decembrie 4, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » FOTO: Centrul de Perfecţionare şi Pregătire a Cadrelor Jandarmi Ochiuri a primit Drapelul de Luptă

FOTO: Centrul de Perfecţionare şi Pregătire a Cadrelor Jandarmi Ochiuri a primit Drapelul de Luptă 

ceremonie drapel ochiuri 9

Eveniment de înaltă ţinută, astăzi, în Piaţa Tricolorului din Târgovişte! După 10 ani de activitate desfăşurată cu profesionalism, Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri i-a fost acordat Drapelul de Luptă, simbol al onoarei câştigate, al curajului predecesorilor şi al legământului făcut de fiecare militar în parte, că vor apăra tezaurul identitar naţional, după cum a punctat şeful Jandarmeriei Române, general maior dr. Mircea Olaru.

Ceremonialul militar, la care au participat numeroşi comandanţi de arme, oficialităţile judeţulu, şefi de instituţii publice şi târgovişteni simpli, a fost unul emoţionant, reprezentând practic trecerea la un nou nivel de maturitate a Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri. Slujba religioasă  fost oficiată de preotul Garnizoanei – Mihai Fluture, împreună cu un sobor de preoţi.

ceremonie drapel ochiuri 1

„Începând de astăzi, Drapelul de Luptă reprezintă o confirmare a calităţii colectivului ce se angajează să-l păstreze în spiritul tradiţiei iniţiale, din anul 1850, anul înfiinţării Jandarmeriei Române. Drapelul de Luptă reprezintă unitatea şi imaginea noastră. El va fi transmis din generaţie în generaţie, ca simbol al continuităţii”, a spus maiorul Teodor Cernat – comandantul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri.

Festivitatea de înmânare a Drapelului de Luptă s-a încheiat cu defilarea subunităţilor constituite din militari ai Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, ai Inspectoratelor de Jandarmi Judeţene Sălaj şi Dâmboviţa, ai Grupării de Jandarmi Mobile Cluj, Unităţii Speciale Jandarmi Gardă de Onoare şi Protecţie Instituţională Bucureşti, pe acordurile muzicii militare reprezentativă a Jandarmeriei Române.

ceremonie drapel ochiuri 2

„Întotdeauna, Drapelul a reprezentat statul şi naţiunea, constituind simbolul unităţii, integrităţii, independenţei în orice loc unde este arborat. Pentru noi, militarii, are o semnificaţie în plus, pentru că Drapelul de Luptă reprezintă însăşi unitatea.

Domnitorul Unirii – Alexandru Ioan Cuza – a acordat drapelele de luptă, rostind: «Steagul este România şi steagul este, totodată, trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României», adăugând «Steagul este simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi al disciplinei ce reprezintă oastea».

Toate acestea sunt valabile şi în prezent, iar drapelul pe care l-aţi primit astăzi va trebui să vă îndemne nu în lupta cu vreun duşman cotropitor, ci în lupta continuă spre performanţă şi modernitate”, a punctat generalul maior dr. Mircea Olaru – inspector general al Jandarmeriei Române.

ceremonie drapel ochiuri 3Potrivit legii, Drapelul de Luptă este scos din vitrina sigilată doar cu aprobarea comandantului unităţii şi numai la anumite ceremonii militare: Ziua Naţională a României, Ziua Drapelului, Ziua Imnului, Ziua Armatei, pentru depunerea jurământului şi funeralii militare. În aceste momente, este apărat de garda drapelului, formată din şapte membri: comandantul gărzii, militarul port-drapel şi cinci însoţitori. Cu toţii sunt înarmaţi cu muniţie de război, iar dacă integritatea Drapelului de Luptă este ameninţată, îl apără chiar cu preţul vieţii.

ceremonie drapel ochiuri 4 ceremonie drapel ochiuri 5 ceremonie drapel ochiuri 6 ceremonie drapel ochiuri 7 ceremonie drapel ochiuri 8

Adaugă un Comentariu

*