Știri, Muntenia-Sud, România|luni, ianuarie 21, 2019
Sunteți Aici Home » ADMINISTRAŢIE » FOTO: Primăria Târgovişte transformă radical zona adiacentă străzii Radu Gioglovan din Micro IX

FOTO: Primăria Târgovişte transformă radical zona adiacentă străzii Radu Gioglovan din Micro IX 

lucrari micro IX - 5 k

Primăria Târgovişte a demarat ample lucrări de reabilitare şi modernizare în microraionul IX, adiacent străzii Radu Gioglovan, unde, în această iarnă, au fost dezafectate garajele. În locul acestora, va apărea o parcare modernă. De asemenea, vor fi reamenajate spaţiile verzi şi perimetrele dintre blocuri. Totodată, se va turna covor asfaltic, va fi refăcută canalizarea pluvială şi va fi reabilitat iluminatul public. Dacă fondurile vor fi suficiente, se va aborda şi locul de joacă.

lucrari micro IX - 3 k

„Suntem într-o zonă în care nu au fost făcute investiţii de foarte mult timp. Suntem într-o zonă care era până acum sufocată de garaje. În total, au fost dezafectate peste 100 de garaje. Lucrările care vor fi derulate aici vizează o suprafaţă de aproape 9.000 mp şi vor fi realizate, în principal, de către Municipal Construct şi de către societatea cu care administraţia locală are contract de întreţinere a drumurilor. În urma lucrărilor de reabilitare, se vor obţine 150-160 de locuri de parcare, dacă ţinem cont şi de parcarea din capătul străzii Radu Gioglovan, care urmează să fie şi ea amenajată.

lucrari micro IX - 2 k

Administraţia locală intervine puternic în acest cartier care până acum a fost mai puţin băgat în seamă. Când spun acest lucru, nu mă refer doar la lucrările de reabilitare a acestor parcări şi a străzii. Mă refer şi la faptul că, pe fonduri europene şi PNDL, vor fi reabilitate, modernizate şi dotate toate cele trei unităţi de învăţământ: creşă, grădiniţă şi şcoală.

lucrari micro IX - 6 k

În privinţa Şcolii nr. 8 «Mihai Viteazul», aşteptăm răspunsul de la Ministerul Dezvoltării, fiind, alături de Şcoala Matei Basarab din Micro III, singurele şi primele unităţi de învăţământ depuse la finanţare pe Axa 10, pe întreaga Regiune Sud Muntenia. Din acest punct de vedere, credem că avem şanse foarte mari ca ambele proiecte să fie finanţate. Sunt proiecte în valoare de peste 10 milioane de euro, ceea ce înseamnă aproximativ 80% din bugetul aferent axei specifice modernizării infrastructurii educaţionale din cadrul POR 2014-2020, Regiunea Sud Muntenia”, a precizat edilul Cristian Daniel Stan.

lucrari micro IX - 4 kPrimăria Târgovişte a găsit o soluţie şi pentru fosta centrală termică de la intersecţia străzilor Radu Gioglovan şi Avram Iancu, aflată acum într-un stadiu avansat de degradare. Imobilul va fi predat Direcţiei de Salubritate, care va amenaja aici un punct de lucru.

lucrari micro IX - 1 k

Adaugă un Comentariu

*