Știri, Muntenia-Sud, România|marți, ianuarie 28, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » FOTO-VIDEO: La mulţi ani, România! Ziua Naţională la Târgovişte

FOTO-VIDEO: La mulţi ani, România! Ziua Naţională la Târgovişte 

ziua-nationala-1

Peste de 1.000 de persoane au participat astăzi la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, organizate în Piaţa Tricolorului din Târgovişte. În aliniament ostăşesc, s-au aflat cadre ale unităţilor militare din Garnizoana Târgovişte, ISU, Jandarmerie, Poliţie, Sistemul Penitenciar şi voluntari ai Filialei de Cruce Roşie.

ziua-nationala-3

După slujba religioasă oficiată de mitropolitul Nifon împreună cu un sobor de preoţi, a urmat un moment de alocuţiuni, apoi s-au depus coroane de flori. Ceremonialul de Ziua Naţională a României s-a încheiat cu defilarea trupelor militare.

ziua-nationala-5

– „Ziua Naţională are o semnificaţie sfântă. Astăzi, ne bucurăm de darul libertăţii şi al unităţii neamului. Atunci când vorbim în ziua naţională, de unitate, ne gândim nu numai la integritate teritorială. Ne gândim la integritatea spirituală. Deci, unitate în credinţă, în limbă, în cultură. Să nu uităm acest lucru niciodată” – ÎPS Nifon, arhiepiscop şi mitropolit al Târgoviştei.

ziua-nationala-6

– „România s-a născut din pasiune şi curaj, din demnitate şi credinţă, din oameni care au înţeles că niciodată, nicăieri în lume, dezbinarea nu aduce progres. În schimb, unirea forţelor, a sufletelor şi a minţilor tuturor românilor poate împinge ţara înainte, depăşind graniţe imateriale şi provocări dintre cele mai dificile” – Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa

ziua-nationala-4

– „Temelia unui neam este dată de credinţele sale şi de rădăcini. Cu cât sunt mai vii şi mai rodnice, cu atât mai puternic este neamul. Cu cât sunt mai adânc împământenite în istorie, cu atât mai respectat este poporul. România are şi credinţă, şi rădăcini şi are toată bogăţia de valori pe care şi-ar dori-o orice ţară din lume. La asta mă gândesc de fiecare dată când văd un tricolor arborat, un însemn pe reverul unui soldat sau un steguleţ în mâna unui copil. Este sentimentul de nedescris că fac parte din ceva unic şi fabulos, fără graniţe, când vine vorba de curaj, frumuseţe sau tradiţie” – Cristian Daniel Stan, primar municipiul Târgovişte.

ziua-nationala-2Prefectul judeţului, Antonel Jîjîie, a dat citire mesajului adresat românilor, cu prilejul Zilei Naţionale, de către premierul Dacian Ciloş.

„Se spune despre 1 decembrie 1918 că a fost un miracol al istoriei. Și, într-adevăr, consfințirea Marii Uniri, a României moderne, putem să spunem că a fost un miracol al istoriei, însă în spatele miracolului se află oameni în primul rând, oameni care au știut să viseze, care au știut să pună în aplicare acest ideal cu consecvență, cu stăruință. (…) Astăzi, la 98 de ani de la acel moment, la doar 2 ani înainte de centenarul Marii Uniri, suntem în fața unei provocări care să ne permită să desăvârșim acest proiect al României moderne. (…) Sunt convins că putem să ni-l asumăm împreună. La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla! La mulți ani, tuturor celor care trăiesc în România!”.

După defilarea trupelor militare, târgoviştenii au fost invitaţi să urmărească un scurt program folcloric.

VIDEO

Adaugă un Comentariu

*