Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, noiembrie 15, 2019
Sunteți Aici Home » SPORT » FUTSAL: Septimiu Burtescu a arbitrat în preliminariile Campionatului Mondial

FUTSAL: Septimiu Burtescu a arbitrat în preliminariile Campionatului Mondial 

Septimiu Burtescu, cu mingea

Experienţă de neuitat pentru arbitrul Septimiu Burtescu la sfârşitul săptămânii trecute! „Fluieraşul” dâmboviţean a condus, pentru prima dată, meciuri din preliminariile Campionatului Mondial de Futsal. Acesta a arbitrat nu mai puţin de trei jocuri din cadrul grupei a 2-a, găzduite de oraşul Udevalla, din Suedia. Partidele la care a oficiat Burtescu au fost Grecia – San Marino (2-1), Muntenegru – Grecia (3-5) şi San Marino – Muntenegru (0-3).

După disputarea tuturor meciurilor din grupă, echipa care s-a calificat în runda principală a preliminariilor, acolo unde va fi prezentă şi România, a fost Suedia. Alături de arbitrul dâmboviţean, la jocurile disputate în Suedia au mai fost delegaţi Kaloyan Kirilov (Bulgaria), Damian Jaruchiewicz (Polonia) şi Gabor Kovacs (Ungaria), unde ultimul face parte din Elite Class. Cei patru cavaleri ai fluierului au fost observaţi de supervizori din Germania şi Croaţia.

Un alt abitru român care a oficiat în aceste preliminarii a fost bucureşteanul Gabriel Gherasim. Campionatul Mondial de futsal va fi găzduit de Columbia, în perioada 10 septembrie – 1 octombrie 2016.

Ionuţ Parghel

burtescu

Adaugă un Comentariu

*