Știri, Muntenia-Sud, România|vineri, februarie 28, 2020
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » GĂEȘTENII CARE AU UIMIT EUROPA cu un videoclip realizat printre ruinele fostei regii a tutunului. VEZI VIDEO!

GĂEȘTENII CARE AU UIMIT EUROPA cu un videoclip realizat printre ruinele fostei regii a tutunului. VEZI VIDEO! 

elevi-vladimir-streinu-1 k

Ambiție, talent, dăruire și muncă în echipă! Folosind aceste ingrediente cinci adolescenți, elevi ai Colegiului Vladimir Streinu din Găești, au uimit întreaga Europă. Videoclipul pe care l-au realizat printre ruinele regiei de tutun din oraș a obținut marele premiu la un concurs internațional cu tema „Visul meu european”.

Această frumoasă poveste a început într-o zi obișnuită. Parcă, pe neașteptate. Provocarea a venit de la profesoara Cătălina Iacobuță. Elevii au ridicat mănușa aruncată de dascălul lor și s-au pus pe treabă.

A fost o cursă contra cronometru. Timpul lucra în defavoarea lor. Fiecare secundă era prețioasă. Nu neapărat dorința de a câștiga i-a impulsionat. Am vrut doar să arate lumii că pe harta Europei există orașul Găești, există județul Dâmbovița, există România.

VIDEO

Maestrul de sunet și imagine a fost Ion Silviu Daniel. Țuțu, cum îl alintă prietenii!

A urmat partea cea mai dificilă – montajul. Adolescenții au luat împreună cu Țuțu fiecare clip în parte, l-au analizat, l-au reanalizat și în final au obținut videoclipul câștigător.

După muncă a venit și răsplata. La fel cum a pornit proiectul, pe neașteptate!

Ambiția elevilor de la Colegiul Național Vladimir Streinu din Găești are rădăcini mai adânci. Adolescenții au fost implicați în numeroase alte proiecte. Toate câștigătoare!

Povestea liceenilor de la Colegiul Vladimir Streinu din Găești merge mai departe. Și-au asumat răspunderea să promoveze școala și orașul în care trăiesc. O fac din suflet și cu multă pasiune.

Adaugă un Comentariu

*