Știri, Muntenia-Sud, România|luni, august 21, 2017
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » GALĂ: Elitele şcolii dâmboviţene, la ceas de premiere! FOTO

GALĂ: Elitele şcolii dâmboviţene, la ceas de premiere! FOTO 

excelenta educatie 2

Atmosferă electrizantă aseară, în sala de spectacole a Liceului de Arte „Bălaşa Doamna” din Târgovişte, unde s-a consumat „Gala Excelenţei în Educaţie”. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa, în colaborare cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa, care, pentru prima dată în istoria acestor manifestări de apreciere a muncii elevilor şi dascălilor, a hotărât să ofere premii în bani tuturor laureaţilor. Peste 40.000 de lei a alocat CJD pentru susţinerea Galei excelenţei învăţământului dâmboviţean.

excelenta educatie 3

Amfitrionul serii a fost profesorul Sorin Ion – inspector general şcolar, secondat de cele două adjuncte, Gabriela Istrate şi Cristina Stroie.

„Mă simt mândru că mă aflu în faţa unei asemenea adunări. După calculele noastre rezultatele obţinute de judeţul Dâmboviţa la concursurile şi olimpiadele naţionale sunt de departe cele mai bune. Am avut atât de multe locuri întâi, doi, trei şi menţiuni la nivel naţional încât cred că, fie am fost norocoşi, fie s-a întâmplat ceva bun anul ăsta”, a spus prof. Sorin Ion.

excelenta educatie 4Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, i-a felicitat pe laureaţi pentru rezultatele obţinute, afirmând că este un lucru dătător de speranţă că atât de mulţi elevi care au obţinut premii la concursurile şi olimpiadele naţionale. Un semn că în judeţul Dâmboviţa se învaţă, se munceşte.

„Trebuie să fiţi mândri de ceea ce aţi realizat atât dumneavoastră ca elevi, dascălii voştri şi părinţii fără de care, probabil, mulţi nu aţi fi ajuns aici. Vreau să am o colaborare bună cu toate instituţiile din judeţul Dâmboviţa şi voi fi aproape în tot ceea ce înseamnă proiecte de dezvoltare pentru judeţul nostru”, a precizat Alexandru Oprea.

excelenta educatie 1Cu emoţie a vorbit în faţa elevilor şi Claudia Gilia, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

„Mă simt mândră de voi. E ca şi cum aţi fi copiii mei. Mă simt atât de mândră pentru faptul că în judeţul Dâmboviţa avem copii atât de bine pregătiţi. Le mulţumesc cadrelor didactice pentru dăruirea, pentru pasiunea, pentru profesionalismul cu care vă îndrumă paşii către o astfel de performanţă. Le mulţumesc părinţilor pentru că vă susţin în tot ceea ce faceţi. Avem nevoie de oameni inteligenţi. Vreau să rămâneţi aproape de judeţul Dâmboviţa, să rămâneţi în România, să ne putem folosi de inteligenţa şi creativitatea voastră”, a declarat Claudia Gilia.

excelenta educatie 6Înainte de începerea ceremonialului de acordare a premilor, un grup de copii îmbrăcaţi în straie populare i-au încântat pe cei prezenţi cu scurtul program artistic pe care l-au prezentat. Pentru evoluţia lor au fost felicitaţi în mod special de Alexandru Oprea, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Anul acesta, la „Gala Excelenţei în Educaţie” au fost premiaţi 174 de elevi şi 71 de profesori. Premiile s-au acordat pentru rezultatele obţinute la concursurile şi olimpiadele naţianale de istorie, limba şi literatura română, cultură civică, geografie, arhitectură, fizică, matematică, limbă engleză, programare, proiectare ambientală, discipline tehnologice, psihologie, chimie, canto clasic, design de produs, percuţie şi limba italiană.

excelenta educatie 5

Alte articole:

Răspuns la GALĂ: Elitele şcolii dâmboviţene, la ceas de premiere! FOTO

  1. Pingback: GALĂ: Elitele şcolii dâmboviţene, la ceas de premiere! FOTO – Stiri Locale 24

Adaugă un Comentariu

*