Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, octombrie 19, 2019
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Giurgiu » GIURGIU: Bătaia de joc continuă la Roata! Asistenţii persoanelor cu handicap nu şi-au primit salariile

GIURGIU: Bătaia de joc continuă la Roata! Asistenţii persoanelor cu handicap nu şi-au primit salariile 

marin ghidanac - primar roata de jos

Asistenţii persoanelor cu handicap din comuna Roata de Jos, judeţul Giurgiu, au ajuns la limita suportabilităţii. Oamenii au de încasat salariile pe cinci luni de zile. Îşi puseseră mari speranţe că îşi vor primi drepturile băneşti restante după rectificarea bugetară din această toamnă, mai ales că l-au văzut de mai multe ori la televizor pe premierul Victor Ponta dând asigurări că toate restanţele vor fi acoperite. La Roata de Jos, nici vorbă de aşa ceva! Asistenţii persoanelor cu handicap nu au primit decât salariile pentru o lună şi jumătate.

„Cine vă credeți, domnule Ghidănac, de luați dreptul băiatului meu de a zâmbi, dreptul de a fi fericit, dreptul de a putea face terapia necesară pentru a putea vorbi, neplătind pe mama lui, soţia mea, de cinci luni”, îl întreabă Daniel Burcea pe primarul comunei Roata de Jos, Marin Ghidănac.

În loc de răspuns, aceşti oameni disperaţi sunt sfidaţi. În ziua de salariu, adică pe 15 noiembrie, şi-au primit retribuţiile angajaţii din Primărie, iar ei, nici vorbă.

CITEŞTE ŞI: „Primarul PSD din Roata de Jos îi sabotează campania electorală lui Victor Ponta”

Conform informaţiilor ce le-au fost furnizate de diverşi funcţionari din Primărie, s-ar părea că există şanse să le fie plătite salariile restante până la sfârşitul acestei luni. Deşi traiul de zi cu zi le este acum îngreunat şi de instalarea iernii, oamenii sunt dispuşi să mai aştepte până la 1 decembrie, după care vor formula plângere penală împotriva primarului Marin Ghidănac, ca ordonator principal de credite, pentru abuz în serviciu. De asemenea, îşi vor prezinta cazul şi Consiliului pentru Combaterea Discriminării, fiindcă nu li se pare corect şi normal să existe bani doar pentru o parte din angajaţii Primăriei.

În conformitate cu prevederile Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap, art. 40, aln. 1, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă şi să garanteze în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal. De asemenea, conform Legii bugetului de stat pe anul 2014, în situaţia în care consiliile locale nu au obţinut sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată destinate efectuării plăţii salariilor asistenţilor personali sau a indemnizaţiilor lunare, administraţiile publice au obligaţia de a aloca sume din bugetele constituite la nivel local.

Adaugă un Comentariu

*