Știri, Muntenia-Sud, România|luni, ianuarie 25, 2021
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » GRATUIT, concert simfonic la Casa Tineretului din Târgovişte

GRATUIT, concert simfonic la Casa Tineretului din Târgovişte 

concert-simfonic

Duminică, 23 octombrie 2016, de la ora 18:00, la Casa Tineretului din Târgovişte (Clubul Studenţilor – Micro VI), va avea loc un concert simfonic de muzică spirituală, organizat de Asociaţia Respiro, în parteneriat cu Primăria Târgovişte şi Centrul de Arte „Carmina Burana”. Interpretează Orchestra Simfonică de Tineret Andante. Intrarea este liberă.

„Orchestra Andante reprezintă un proiect pe care municipalitatea trebuie să îl susțină, să şi-l asume, în primul rând pentru că cei implicați sunt din Târgoviște. Oraşul nostru are mare potențial muzical datorită formelor de învățământ pe care le pune la dispoziție: şcoală, liceu, facultate, licență, master în domeniul muzical. Anual, Târgoviștea produce specialiști în domeniu, care, dacă nu sunt susținuți, pleacă în alte orașe şi chiar în alte țări, unde li se oferă un loc de muncă raportat la studiile lor. Mă bucur că astfel de proiecte sunt susținute, pentru că înseamnă ca am înțeles că oamenii noștri trebuie să rămână şi să lucreze aici, în domeniul în care s-au pregătit”, ne-a declarat Ana-Maria Nicolae – consilier municipal Târgovişte şi manager al Centrului de Arte „Carmina Burana”.

Orchestra Andante a luat fiinţă în februarie 2014, la inițiativa violonistului Ciprian Ravnic şi a unui grup de prieteni muzicieni. Ciprian Ravnic a absolvit, în 2006, Liceul de Arte Balaşa Doamna din Târgovişte, a continuat studiile de licenţă la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Universitatea Valahia Târgovişte şi pe cele de Master la Universitatea Valahia din Târgovişte.

„Andante” pregătește pentru anul viitor un proiect cultural-artistic prin care să ajute municipiul Târgoviște să-şi câştige renumele de capitală culturală.

Adaugă un Comentariu

*