Știri, Muntenia-Sud, România|marți, noiembrie 13, 2018
Sunteți Aici Home » Sud-Muntenia » Ialomiţa » IALOMIŢA: Comerciant ambulant, prins cu facturi fiscale false

IALOMIŢA: Comerciant ambulant, prins cu facturi fiscale false 

bunuri confiscate ialomita 2

Poliţiştii ialomiţeni cercetează un bărbat de 42 de ani, din judeţul Constanţa, pentru deţinerea şi folosirea de formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, falsificate. Cel în cauză a fost prins în timpul activităţilor de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional derulate în judeţ. O patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei Municipiului Feteşti a observat două persoane care ofereau spre vânzare articole textile dintr-un autoturism aflat parcat pe raza localităţii.

La vederea organelor de poliţie, cei în cauză s-au urcat în autovehicul şi au încercat să se sustragă verificărilor, însă au fost interceptaţi la scurt timp, ocupanţii autoturismului fiind identificaţi în persoanele a două femei şi doi bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 42 de ani, toţi domiciliaţi pe teritoriul judeţului Constanţa.

La controlul efectuat în habitaclul autoturismului, poliţiştii au găsit mai multe articole textile (cuverturi şi perdele), pe care cei în cauză intenţionau să le comercializeze ambulant în diverse localităţi de pe raza judeţelor Ialomiţa şi Constanţa.

Pentru încălcarea prevederilor Legii 12/1990, deţinătorul mărfurilor, un bărbat de 42 de ani, a fost sancţionat contravenţional de către poliţişti cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar bunurile de aproximativ 2.500 de lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Totodată, în urma verificării facturii care însoţea produsele, poliţiştii au stabilit faptul că aceasta prezintă urme de falsificare, iar cele două unităţi economice menţionate pe înscris figurează radiate în baza de date a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal.

bunuri confiscate ialomita 1

Adaugă un Comentariu

*