Știri, Muntenia-Sud, România|duminică, decembrie 15, 2019
Sunteți Aici Home » ACTUALITATE » IMPOLITEŢE: Dâmboviţean îmbrăcat în straie populare, certat de muzeografii de la Potlogi

IMPOLITEŢE: Dâmboviţean îmbrăcat în straie populare, certat de muzeografii de la Potlogi 

taran palat potlogi

Moment penibil, consumat astăzi în incinta Palatului Brâncovenesc de la Potlogi! Un cetăţean din Corbii Mari, îmbrăcat în straie tradiţionale, iubitor de istorie, s-a aşezat pe un scaun pentru a scrie câteva cuvinte în cartea de onoare a complexului muzeal, deschisă pentru toţi cei care trec pragul aşezământului istoric. Numai că, bietul om a fost luat la rost de subordonatele lui Ovidiu Cîrstina pentru că şi-a permis să-şi înşire impresiile sub cuvântul lui Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Juideţean, care nu sosise încă să semneze mesajul.

Cetăţeanul şi-a cerut scuze pentru greşeala comisă, dar asta nu a fost suficient pentru funcţionarele certăreţe care l-au apostrofat fără să ţină cont că se aflau la un eveniment deosebit şi că de faţă erau foarte multe persoane care au fost bulversate de comportamentul muzeografelor. Când am vrut să fotografiem cartea de onoare, una dintre angajate ne-a închis-o brusc, spunându-ne, nervos, „lasă, nu o mai poza şi pe asta”.

Şi şeful peste muzeele dâmboviţene – Ovidiu Cîrstina a făcut o gafă la Potlogi, atunci când le-a cerut jandarmilor să nu-i lase să intre în Palatul brâncovenesc decât pe participanţii cu ecuson în piept, stârnind astfel nemulţumirea oamenilor. Probabil că stresul provocat de amploarea evenimentului a fost la originea acestor excese! De preferat ca, pe viitor, să nu se mai întâmple.

Răspuns la IMPOLITEŢE: Dâmboviţean îmbrăcat în straie populare, certat de muzeografii de la Potlogi

  1. eusebita

    Cand o sa ne dezbaram deobiceiul de a astepta acesti indivizi care ne conduc sa scrie ei primii?
    NU ATI INTELES CA NOI II TINEM ACOLO PE BANII NOSTRI?
    Lasati prostiile suburbane, si educati-va, acel om poate e singurul care mai are in el mandria de roman.
    Bravo lui ca s-a imbracat in straiele stramosesti,voi ceilalti care faceti figuri de persoane asa zis ”patriotice” nu aveti nici-un drept sa-i interziceti sa scrie in cartea de onoare. Care este meritul lui Tutuianu aici?
    A dat bani din buzunarul propriu?
    sau din cei care ia jecmanit de la Combinat?
    NU!!!!!!!!!!

     

Adaugă un Comentariu

*