Știri, Muntenia-Sud, România|sâmbătă, august 19, 2017
Sunteți Aici Home » AGRICULTURĂ » INFO UTIL: Fermierii pot accesa credite bancare în cuantum de 80% din subvenţiile APIA

INFO UTIL: Fermierii pot accesa credite bancare în cuantum de 80% din subvenţiile APIA 

Oana Năstase - purtător de cuvânt APIA Dâmboviţa

Fermierii care au depus cereri de plată la APIA pot obţine împrumuturi în baza unor adeverinţe eliberate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. În acest sens, după ce s-au orientat către o instituţie bancară, este nevoie să se prezinte la centrul APIA unde au depus cererea cu adresa eliberată de bancă în care este specificat contul de scontare, unde APIA va livra ulterior banii, întocmeşte o cerere, este verificat în baza de date, i se calculează o suprafaţă eligibilă şi i se completează formularul cu care se va prezenta apoi la bancă.

„În baza acestui formular, banca îi calculează 80% din valoarea sprijinului pe care l-ar avea de încasat. Pentru acest an, s-a stabilit un cuantum estimativ, care nu va fi neapărat cel final, respectiv: pentru plata pe suprafaţă – 96,88 euro/ha, pentru plăţile redistributive – 5 euro/ha pentru primul eşalon şi 48,85 euro/ha pentru al doilea eşalon, iar pentru plata de înverzire – 57,37 euro/ha, la un curs de 4,53 lei. Acestea sunt valorile ce vor fi folosite pentru calcularea creditului”, explică oana Năstase – purtător de cuvânt APIA Dâmboviţa.

Atenţie! Condiţiile de creditare se negociază cu banca. Oricum, dobânzile practicate pentru asemenea împrumuturi sunt mai mici decât cele curente. De asemenea, în cazul în care, în urma controlului în teren, APIA exclude de la plată unii fermieri, aceştia vor achita creditele luate din veniturile proprii, nu din subvenţii.

Alte articole:

Adaugă un Comentariu

*