Știri, Muntenia-Sud, România|luni, iunie 27, 2022
Sunteți Aici Home » INFO UTIL » INFO UTIL: Trucuri care ne ajută să depăşim cu bine zilele toride de vară

INFO UTIL: Trucuri care ne ajută să depăşim cu bine zilele toride de vară 

Sursa foto: observator.tv

Efectele caniculei se fac simţite cu mai mare intensitate în mediul urban, întrucât construcţiile înalte din centrul oraşului opresc circulaţia naturală a aerului, iar pe străzile înguste se acumulează şi alte gaze toxice, provenite în special de la maşini. În următoarele două zile, vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime ce vor depăşi 36 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură – umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. De asemenea, spun meteorologii, nopţile vor avea aspect tropical, cu minime ce nu vor scădea sub 20 de grade.

În perioadele cu temperaturi foarte ridicate, riscul producerii unor situaţii de urgenţă cum sunt bolile, epizootiile, creşte semnificativ. De aceea, este necesară adoptarea unor măsuri suplimentare de igienă şi de protecţie a organismului, astfel:
– se recomandă consumul a 2-4 litri de lichide pe zi;
– este de evitat consumul de grăsimi, carne, alcool şi cafea;
– consumaţi cât mai multe legume şi fructe;
– procuraţi alimentele numai din locurile autorizate, care dispun de condiţii tehnice şi sanitare pentru comercializare;
– legumele şi fructele trebuie spălate în două ape înainte de a fi consumate;
– limitaţi pe cât posibil expunerea la soare;
– este recomandată utilizarea umbrelei şi a ochelarilor de soare pe timpul deplasărilor, portul hainelor deschise la culoare şi acoperirea capului;
– pe timpul deplasărilor prin căldură, să aveţi la dumneavoastră o sticlă cu apă;
– nu consumaţi lichide foarte reci;
– petreceţi cât mai mult timp în spaţii umbrite, răcoroase;
– închideţi ferestrele pe timpul zilei, aerisiţi încăperile pe timpul nopţii;
– efectuaţi duşuri scurte, de câteva ori pe zi;
– respectaţi cu stricteţe regulile de igienă.

Având în vedere prognoza meteorologică potrivit căreia, în următoarele zile, vremea va fi caniculară, vă reamintim câteva măsuri ce trebuie respectate pentru prevenirea riscului de înec:
1. Scăldați-vă doar în locurile special amenajate în acest sens;
2. Dacă nu știți să înotați foarte bine, nu vă aventurați departe de mal;
3. Nu vă scăldați în râuri, lacuri, canale de irigații sau alte cursuri de apă, unde malurile sunt abrupte, curenții sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi și trunchiuri de copaci;
4. Se vor respecta întotdeauna recomandările administratorului locului de agrement și se va folosi întotdeauna echipamentul de protecție furnizat de acesta;
5. Le recomandăm părinților să-și supravegheze atent copiii și să nu-i lase niciodată singuri în apă;
6. Este indicat ca autoritățile publice locale și operatorii economici care administrează sau au pe raza teritorială cursuri de apă sau alte suprafețe de apă, ce pot prezenta pericol de înec, să identifice aceste locuri și să semnaleze acest pericol prin instalarea unor panouri de avertizare;
7. Pe timpul sezonului estival, autoritățile publice locale trebuie să desfășoare campanii de constientizare a populației asupra riscurilor la care se expun atunci când se scaldă în locuri periculoase, prin afișarea unor materiale preventive și nominalizarea acestor locuri, la sediile primăriilor, școlilor, bisericilor, piețelor, dispensarelor, magazinelor, stațiilor de autobuz etc.

Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Ialomiţa

Adaugă un Comentariu

*